Imediat ce am aflat că problema era evaziunea fiscală, l-am sunat pe conta bilul meu auzi, Zeferino, ce căcat e ăsta, ia explică-mi ce căcat e ăsta, mi-ai zis că  ai totul sub control, că să ignor scrisorile de la finanțe că te ocupi tu de  toate, explică-mi ce căcat e ăsta, și pe Misé, căreia îi dădusem cu doar două zile în urmă un inel de zirconiu  foarte decent, trebuie să dăm bijuteria înapoi, prințeso, îți explic mai încolo mi-am spălat mațele cu două calmante și jumătate de sticlă de vodcă, m-am  întins pe canapea și mi-am pus laptopul pe jos să vomite foi de Excel, ca, în  cazul în care ar fi venit cineva, întreruperea mea de la realitate să pară doar  oboseala inevitabilă care îi răpune până și pe cei mai sârguincioși. Au fost ore de somn presărate de imagini tulburătoare, fetița văzându-și  tatăl încătușat și escortat până la mașina Poliției Judiciare, unde au grijă  să-mi protejeze capul la urcare ca să nu-i pot da în judecată pentru compor tament abuziv, ca-n filme, și Misé încercând să-și înăbușe un plâns neîntre rupt în brațele unui inspector mai înclinat să-i consoleze pe cei ce rămân,  sentința sumară fără posibilitate de recurs, că nu te joci cu TVA-ul, ne așteptam ca la vârsta și la istoricul dumneavoastră de contribuții  să știți asta, domnule Fonseca, iar eu, spălându-mă pe mâini cu multe nume: 
contabilul a fost, vă garantez, și directorul financiar trebuie să fi avut  de-a face cu asta, că un om în poziția mea nu încearcă decât să traseze un  drum de viitor pentru firmă, nu se bagă în foile de calcul ale vieții ca să în cerce să ciupească niște mărunțiș de la stat, nu apucă, n-are timp, dar verdictul e rapid și curățat de orice oscior de îndoială, vinovat, minim  cinci ani – cu bună purtare – și viața, sau ce rămâne din ea, se sfărâmă fără  bunăvoință, în ciuda discursului omului de afaceri care a semănat locuri de  muncă în comunitate. 
M-am trezit cu vocea subțirică a Natalyei dojenindu-mă duar știț că doamniei nu-i plașe să dormiț aici, înăcrit de ciorba de lumini care-mi trece prin pleoape, reticente la intenția  de a da drumul îmbrățișării, și cu Natalya plimbând aspiratorul iar și iar în  jurul capului meu ca și cum nu ar mai fi cameră și praf în afara celor trei  metri pătrați din jurul canapelei, eu, coleric, ai văzut ce s-a întâmplat cu Crimeea, Natalya, ce nebunie, ce rușine,  Natalya, sau încă ești prea ocupată cu proiectul ăla al tău, de faci un com pendiu de schițe cu toate puțele din Olivais, că eu am văzut deja caietul ăla, Natalya, un Moleskine de la chinezi  pe care mi l-a adus Maria Leonor cu vârful degetelor, ca o fricoasă, cescârbos, cescârbos, ai văzut chestia asta mâna stângă acoperindu-i sarcofagul gurii sunt doar puțe, Leonor, sunt doar puțe dar au nume și vârste, Zé, uite aici, dedesubt arătând spre mâzgălelile tale în chirilice toate puțele au nume, Leonor, și noi n-avem nicio treabă cu viața  personală a fetei dar crezi că ea i-a văzut pe toți oamenii ăștia e destul de mare să fi văzut multe lucruri, Leonor, mai bine du-te-ș pune-l unde l-ai găsit că poate te pricopsești și cu vreo boală vai, că bine zici, ce scârbos așa că s-a dus și și-a pus niște mănuși roz-somon de spălat bideuri ca să-ți  bage la loc în rucsac compendiul anatomic al aventurilor tale prin tărâmuri  lusitane, Natalya, te-ai gândit, dacă ar fi dat ăia micii peste chestia asta, ce  întrebări ți-ar fi pus când i-ai fi băgat în pat, Natalya, adio prințese ferme cate și iepurele lui Alice, copiii sunt copii, au o îndrăzneală ca ăia care mă nâncă cu coatele pe masă și în doi timpi ți-ar face praf armura asta de înger  pe care le-ai pus-o în fața ochilor cu pupici și stat de veghe nopți întregi,  când rujeolă, când răceli, în educație e de-ajuns să dai greș o singură dată,  Natalya, o jumătate de dată, dacă vrem să fim corecți, crezi c-ar trebui s-o mai ținem, Zé, o fată așa rodată la vârsta ei  și eu, întins, citind o carte proastă și prefăcându-mă că e totul normal,  Natalya, ca toată lumea să se culce cu toată lumea, într-o orgie iepurească important e că fata e muncitoare, Leonor, și, în afară de asta, copiii o  iubesc tocmai de-aia, Zé, cum ar fi să descopere copiii, ce șoc ar avea,  te-ai gândit aducând argumente împotriva mea însumi – atâtea puțe, Natalya, o  pădure nesfârșită de cocoșei – doar ca să mă opun pornirilor puritane ale  doamnei copiii, la vârsta asta, știu deja tot ce e de știut, Leonor, hai să nu  facem o dramă și gândindu-mă de ce mi-oi fi refuzat până și o amărâtă de muie băgaț-o la loc, duomnule, băgaț-o la loc sau îi spun doamniei  eu, care de bunăvoie aș renunța pe loc la Misé, de două ori mai bătrână  decât tine și de nu știu câte ori mai scumpă, dacă m-ai lăsa să te duc, o dată  la două săptămâni, să mâncăm o înghețată post-coitum într-un hotel din  Estoril de unde se vede un ocean care ne face și mai mici decât suntem deja n-a mai adus caietul ăla grețos, că o caut în geantă în fiecare zi, dar  chiar și așa ceva ce tu nu ai în țărișoara din care ai fugit, Natalya, enclava aia între  un lac infestat de fregate rusești și strălucirea compozită a copiilor de la  Cernobîl auzi, Zé, dar dacă le face și poze cu mobilul și nici nu-ți imaginezi cât de aproape ai fost să te întorci acolo, de aici  direct la aeroportul Portela și de la Portela la Kiev, într-un Tupolev vopsit  cu bidineaua, dacă n-aș fi convins-o pe Leonor că, într-o fotografie făcută  de tine, ar fi imposibil să faci diferența dintre o puță și un accident de  mașină, din cauza rezoluției de la mobilul tău rupestru, cu ecranul de mări mea unui timbru, dar ea poate că ai toată dreptatea din lume, dar eu nu pot să stau liniștită. Când va apărea de la tribunal o declarație de insolvență cu număr de  înregistrare, de mult nu vor mai fi nici cai duminicile, nici petreceri de ani versare tematice și nici siguranța aristocratică a școlii private. Mâna uriașă a  sechestrului de bunuri nu va uita să răscolească acolo unde nici măcar  Maria José nu va mai izbuti să-și amintească că a ascuns ultimele dintre bi juteriile familiei. Casa va fi invadată de o bandă de angolezi care o să posteze  pe Facebook fotografiile cu cea mai frumoasă priveliște peste oraș până o să  ajungă vecini cu plictiseala. Tot ce avem acum va trăi pentru totdeauna în  spatele unei uși închise, într-o aritmie de spectru. 
Lasă-mă să-ți povestesc despre casa mea de pe un deal din Alentejo,  Natalya. Despre cum am putea să ne ducem acolo împreună, fiecare fugind  de infernul său foarte propriu, și eu aș fi în stare să adun ceva bani care să ne  țină chiar și până după moartea mea, dacă ne-am converti la mantra simpli tății, tu și eu și caietul ăla al tău în care desenezi ca un începător în negativ  specular carnea cea mai singuratică din lume. Nu-ți garantez că am desena  în fiecare zi sau cu atâta aplicare, Natalya, și mai ales cu atâta varietate te matică. Deși mi-ar fi greu, aș putea să înțeleg o sărutare trecătoare din  partea băiatului de vârsta ta care ne-ar aduce pâinea, și ai avea din partea  mea certitudinea unei anatomii gata să corespundă dorinței tale așa cum  numai un corp integru și just ar putea să o facă, Natalya, și singurul fel în  care te-ai apropia de zgomotoasa implozie ucraineană ar fi prin titlurile zia relor, pe care în niciun caz nu le-am cumpăra.