Ne aflăm în îndepărtatul sat Nome, în Alaska, în 1921. Ada Blackjack, o tânără iñupiat, hotărăște să-și lase fiul, Bennett, bolnav de tuberculoză, la un azil, până când va găsi o cale de a-l întreține. Curând, norocul îi cade din cer: un vas venit din Seattle. La bord se află patru exploratori însetati de aventuri și fantezii coloniale, precum și pisica Vic. Se îndreaptă spre insula Wrangell – ultimul refugiu al mamuților – pentru a anexa teritoriul la confederația britanică. Caută o iñupiat care să gătească și să coasă pentru ei în timpul călătoriei. Astfel, Ada, ignorând prezicerile șamanului, se îmbarcă într-o expediție arctică. Câteva luni mai târziu, toți exploratorii mor, iar Ada trebuie să supraviețuiască singură în Wrangell, având ca singură companie pe Vic. Pentru a izbăvi, trebuie să se asemene cu Marele Nord și să-și recâștige identitatea de femeie iñupiat, zdrobită de ani de colonialism. În timpul transformării sale, se confruntă cu adâncurile gheții și ale propriului sine, cu foamea, cu moartea lui Dumnezeu, cu Nanuq, ursul, precum și cu posibilitatea de a nu se mai întoarce la Nome când va sosi barca de salvare. La ce bun să își salveze fiul dacă regimul colonial nu îl va lăsa niciodată să înflorească? Va putea ea să fie o mamă bună dacă, la întoarcere, riscă să sfârșească o sclavă? Revenirea ei finală are scopul de a-i permite lui Bennett să cunoască tandrețea propriului popor de gheață.

Această carte de proză scurtă este mărturia unui soldat cu privire la experiența unui mare război. Credința pe front, fraternitatea dintre soldați, frica și speranța, moartea și iubirea. Autorul procesează propriile amintiri traumatizante, dar textul poate deveni o psihoterapie nu doar pentru el, ci și pentru cititori. Autorul vorbește despre sine, repovestește realitatea și visele, dar, în primul rând, surprinde viața la limită. Aici apare Dumnezeul Tranșeelor și începe Cel mai nou Testament, cultura ucraineană din rucsac devine un sprijin, iar celebrii maeștri ai literaturii de război nu rezistă la încercarea realității. Ei nu știu nimic despre noi, ucrainenii. Doar noi putem vorbi despre noi înșine, pentru că pe frontul estic s-a schimbat totul. Iar Artur Dron vorbește despre asta deschis și direct. Așa cum vorbesc cei care au fost la limită. Și s-au întors.

Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.

Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească. Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui. Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc. Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă. Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică. O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani. În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.

Au trecut deja câțiva ani de când Luk și Eli au pășit pentru prima dată pe suprafața Planetei Roșii. Plantând cireși pe Marte, singurii care, deocamdată, reușesc să supraviețuiască pe această planetă pustie, tatăl și fiica pornesc într-o căutare fascinantă a secretelor îngropate în straturile de praf roșiatic. Copaci plini de fructe roșu-închis cresc sub bolțile tuturor serelor specializate, cu excepția uneia - Raionul 24. Pe măsură ce interiorul costumelor lor de astronaut se umple tot mai mult de singurătate, teamă, neînțelegere și tristețe, evenimentele tragice din trecut continuă să apese asupra lor ca o pâclă apăsătoare a planetei Marte. Deși adesea se forțează să nu se gândească la casa pe care au părăsit-o temporar, scânteile poveștilor și amintirilor lor nu pot fi stinse cu totul - ele îi trag înapoi spre acele detalii și întâmplări esențiale care le-au modelat viețile. De ce e important felul în care Eli mănâncă cireșele și ce copac a plantat Luk când era mic? Pot vechea moșie, livada, lacul din apropiere, bâlciul sătesc amuțit și rețeaua de canale și crânguri împletite să devină scheletul și sistemul vital al unei familii? În romanul său de debut, Boris Džinić împletește cu măiestrie trecutul și prezentul personajelor și ne oferă o poveste emoționantă despre puterea amintirilor, iubire, durere, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni. Raionul 24 ne amintește că și în cele mai întunecate locuri este posibil să păstrăm bucuria de a trăi și credința că merită să ne întoarcem la ceea ce ne așteaptă. Un roman despre puterea amintirilor, iubire, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni.