„Nu vreau să spun prea multe, dar eu zic că totul a început s-o ia la vale cu Tom Keller atunci când unchii ăia doi ai lui l-au luat noaptea în pădure și l-au pus să facă lucruri pe care un copil de nouă ani n-ar trebui să le facă.” Așa începe Animalele, romanul de debut al lui Gijs Wilbrink. Acțiunea se desfășoară în provincia neerlandeză Achterhoek, printre motociclete, braconieri, crescătorii de nurci și afaceri clandestine. În această zonă mistică limitrofă, plină de secrete, crește Tom Keller, mezinul celei mai cunoscute familii din regiune, binecuvântat cu un talent divin pentru motocross. Când, ani mai târziu, dispare brusc, fiica sa răzvrătită se întoarce în satul lui natal ca să-l caute, ceea ce duce la o reuniune de familie dramatică. „De la prima frază autorul te aruncă imediat în lumea sa cu o alură care rivalizează cu frazele de început ale romanelor lui Gabriel Garcia Márquez. Un roman impresionant. Intimidant de bun.” - de Volkskrant „În romanul răsunător de debut al lui Gijs Wilbrink, simți cum stau la pândă privirile pătrunzătoare ale vieții rurale. E un roman care te bucură fără niciun dubiu.” - NRC

Fundament (2025) explorează schimbările climatice și acțiunile comunitare, încercând să facă lumea locuibilă printr-un limbaj poetic și senzorial. În roman, o șobolăniță-cârtiță golașă e trimisă de colonia sa din Cornul Africii în misiune într-o piață din Bruxelles. Așteptând briefingul care nu mai ajunge, aceasta cercetează drumurile ciudate ale homo sapiens și începe să sape tuneluri în subteranele Bruxellesului. În timp ce peste tot în oraș apar gropi adânci, distrugând infrastructura din inima politicii Europei, întâlnirea și prietenia pe care o leagă cu o activistă de mediu provoacă o turnură neașteptată. Fundament a fost nominalizat la Premiul Literar Boekenbon și a primit recenzii pozitive din partea presei din Belgia și din Țările de Jos. „Debutul lui Tijl Nuyts e original, fascinant și bine gândit […] Povestea lui e captivantă de la început până la sfârșit și dă dovadă de un mare simț pentru ritmul narativ, dar și de imaginație și inteligență – e amuzant și serios în același timp.” - NRC Handelsblad **** „Tijl Nuyts [este] unul dintre cei mai interesanți scriitori ai spațiului nostru lingvistic […] Fundament este un text literar profund, minuțios, de critică socială, uneori puțin cam explicativ: original, inteligent construit și rafinat prin prisma atenției pentru detaliu și a unui limbaj liric.” - De Standaard ****

O doză de Lager într-o mână, rozariul în cealaltă, o țigară în colțul gurii, la radio, Aerosmith. Trei fete care simt ceva una pentru cealaltă, într-un Opel rablagit prin Polonia rurală. Una le povestește celorlalte viața ei: prima școală, prima prietenie și prima dragoste. Expediția sufletească în anii '90 și 2000 pe care o întreprinde naratoarea acestei povestiri de călătorie se dovedește a fi, în esență, o analiză pătrunzătoare a identității de clasă și de gen, dar și o încercare de descriere a dorinței homoerotice: mai întâi în întregime înăbușită de heteronormă, mai apoi exprimată în gesturi mici și săruturi, în sfârșit – articulată clar în călătoria cu mașina. Destinația ei geografică e Radom, dar cea existențială – transgresia, afirmarea și experiența extatică a libertății. "Puține cărți din literatura polonă contemporană sunt ca Nu toți ajungem în rai a Olgăi Górska. Autoarea ei a reușit ceea ce pentru mult timp părea imposibil: a descris fără compromisuri experiența de a crește ca lesbiană în Polonia anilor '90, într-un mod care i-a permis cărții să ajungă la un public larg. În ciuda trecerii a trei ani de la publicare – în realitatea pieței actuale asta înseamnă mult – cartea încă este citită și discutată și, chiar dacă din când în când apar în Polonia cărți legate de lesbianism, acesta rămâne singura care a dat experienței lesbiene forma unei povești și a reușit asta cu succes. Pe ce se bazează acest succes? Nu toți ajungem în rai trezește emoții prin descrierea îndoielilor romantice autentice, universale, în realitatea provizorie a capitalismului timpuriu adus în Polonia din Vest în anii '90. Prezintă perioada de la cumpăna secolelor al XX-lea și al XXI-lea nu prin prisma evenimentelor politice și a emancipării metropolitane, ci descriind cotidianul unui oraș mic, religia populară amestecată cu primii fiori ai sexualității și fascinația muzicală din adolescența milenialilor de azi. Așa cum poate vorbi literatura cea mai bună despre identitate, fără să facă uz de acest cuvânt. Górska scrie cu un limbaj expresiv și bogat, din inimă, dar și cu pătrundere filosofică. Cartea este fără îndoială un clasic al literaturii lesbiene." — Dr Małgorzata Tarnowska-Sikora

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația a trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijlocul distanței este cea care înregistrează schimbările, cea care cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara rolurilor de fiică și de mamă și de a găsi un drum spre liman. (Eli Bădică, editoare)

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Ne aflăm în îndepărtatul sat Nome, în Alaska, în 1921. Ada Blackjack, o tânără iñupiat, hotărăște să-și lase fiul, Bennett, bolnav de tuberculoză, la un azil, până când va găsi o cale de a-l întreține. Curând, norocul îi cade din cer: un vas venit din Seattle. La bord se află patru exploratori însetati de aventuri și fantezii coloniale, precum și pisica Vic. Se îndreaptă spre insula Wrangell – ultimul refugiu al mamuților – pentru a anexa teritoriul la confederația britanică. Caută o iñupiat care să gătească și să coasă pentru ei în timpul călătoriei. Astfel, Ada, ignorând prezicerile șamanului, se îmbarcă într-o expediție arctică. Câteva luni mai târziu, toți exploratorii mor, iar Ada trebuie să supraviețuiască singură în Wrangell, având ca singură companie pe Vic. Pentru a izbăvi, trebuie să se asemene cu Marele Nord și să-și recâștige identitatea de femeie iñupiat, zdrobită de ani de colonialism. În timpul transformării sale, se confruntă cu adâncurile gheții și ale propriului sine, cu foamea, cu moartea lui Dumnezeu, cu Nanuq, ursul, precum și cu posibilitatea de a nu se mai întoarce la Nome când va sosi barca de salvare. La ce bun să își salveze fiul dacă regimul colonial nu îl va lăsa niciodată să înflorească? Va putea ea să fie o mamă bună dacă, la întoarcere, riscă să sfârșească o sclavă? Revenirea ei finală are scopul de a-i permite lui Bennett să cunoască tandrețea propriului popor de gheață.

Și dacă toți vor uita o poveste despre identitate, înstrăinare și neînțelegere, este primul roman al Selmei Skenderović, laureată a Festivalului de literatură pentru tineri „Urška” 2020. Și dacă toți vor uita este un roman al maturizării și al căutării identității, care continuă să exploreze întrebările pe care autoarea și le-a pus deja în volumul său de debut, de proză scurtă, „De ce taci, Hava?”. Povestea este o narațiune intimă, la persoana întâi, a unei studente, despre complexul de a aparține unei clase, consecințele violenței familiale, înstrăinare și probleme identitare. Cum poți trăi când ești un străin atât „aici” cât și „acasă”? Zina este fiica unor imigranți din Kosovo, care decide să urmeze studii universitare. După ce se mută dintr-un mic orășel sloven la cămin, în Ljubljana, își caută calea între lumile care o definesc. Pentru ea există două lumi: cea de aici, din Slovenia, și cea din Kosovo, așa cum există două lumi și între ea și părinți, între ea și „ai ei” (imigranți din alte părți) și sloveni, dar și altele două, în ea însăși. Să se distanțeze, să se îngrădească, să se apropie, să se contopească sau să se excludă? Dar cu cine, în fața cui sau de cine, când, până la urmă, toți suntem oameni. Zina e o observatoare severă a lumii din jur, a părinților, a ei înseși. Reflectează la cine este cu adevărat. Își dorește propriul spațiu, o lume în care să existe mai multe îmbrățișări decât violență. Cu cât va prelua mai puține tipare patriarhale în existența ei tot mai independentă, cu atât mai bine îi va fi. E complet conștientă de asta. Și de faptul că singur îți trasezi drumul în viață. Cel puțin din momentul în care te împotrivești manipulărilor și loviturilor care în anumite locuri încă mai sunt considerate ca fiind o educație adecvată. Zina, prin gândirea ei clară și prin analiza evenimentelor din viața ei și a rudelor din Kosovo, vorbește despre diferențele dintre oameni care se află la o distanță unii de alții de „numai” 700 de kilometri, sau de numai câțiva centimetri, în propria familie.

Doi bandiți au primit ordin să execute un turnător. Rătăcind prin munți și sate, sunt ei înșiși urmăriți de trecut. O parabolă onirică plasată într-o lume brutală, cu personaje cuprinse de propria lor frică.

Micul dejun al campioanelor este romanul de debut al lui Liu Zakrajšek, în care ne aventurăm, alături de protagonistă, în trei locuri locuri diferite, unde muncesc studenții: un cinematograf, un centru cultural și o librărie. Atunci când nu merge la cursuri sau nu lucrează, își petrece timpul într-o cameră mică și sufocantă din mansarda apartamentului pe care îl împarte cu Vesna, cea impulsivă și haotică, și cu Pia, cea organizată și serioasă. De-a lungul capitolelor, dinamica lor se construiește și se destramă, uneori mai dramatic, alteori mai subtil, toate acestea având loc pe fundalul unor crize existențiale mai ample trăite de generația tânără care urmează să intre pe piața muncii – de la precaritate și prețuri exagerate la locuințe până la o segregare socială tot mai accentuată, însingurare și probleme de sănătate mintală. Tinerii din roman, care ar trebui să se gândească la visele și viitorul lor, ajung să se preocupe în primul rând de cum să obțină bani pentru plata următoarei chirii. Romanul, al cărui titlu e împrumutat de la Kurt Vonnegut, este o satiră subtilă a vremurilor contemporane, de care avem neapărat nevoie. „Mă gândeam la Vesna. Dacă atunci când am cunoscut-o era cu adevărat nefericită. Probabil că da. Dar eu?” „Vreau să am o viață normală. Dacă te gândești bine, o viață normală e deja o mare realizare.” „Dacă vreți să declanșați o revoluție, este suficient să observați omul real din fața voastră și să reflectați puțin.”