Are douăzeci și patru de ani, este pe jumătate napolitan și pe jumătate maghiar, a studiat la Bologna, ar vrea să devină regizor și încă își caută drumul: acesta este portretul inițial al personajului principal din O zic pe scurt, remarcabilul roman de debut al lui Davide Di Lorenzo. Se numește Davide, la fel ca autorul, și îl întâlnim pentru prima dată la Budapesta, orașul în care s-a născut și a crescut mama lui. A lăsat în urmă Italia, prietenii, familia, iar cu toate că viața în străinătate nu îl scutește de aventuri grotești, existența lui de zi cu zi rămâne apatică și lipsită de direcție. O călătorie la Berlin nu va schimba lucrurile, care încep să se pună în mișcare abia odată cu admiterea la o școală de cinema și mutarea la Roma. Pădurea de pini, nopțile petrecute dansând (și, implicit, întorsăturile rocambolești), oboseala și noile întâlniri îl vor trezi treptat pe Davide, preocupat să dezlege un mister: apariția absurdă, dar tot mai frecventă, a unui ou spart pe palier. Davide Di Lorenzo reușește să redea cu fidelitate ironică viața cotidiană a unui tânăr aflat în pragul maturității, atât în dimensiunea ei domestică și melancolică, cât și în cea a nenumăratelor seri la Roma sau a petrecerilor pline de alcool prin Europa. O zic pe scurt este un roman degajat și emoționant, care păstrează ritmul dezlânat și prospețimea specifică vârstei de douăzeci de ani.

Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd

Fundament (2025) explorează schimbările climatice și acțiunile comunitare, încercând să facă lumea locuibilă printr-un limbaj poetic și senzorial. În roman, o șobolăniță-cârtiță golașă e trimisă de colonia sa din Cornul Africii în misiune într-o piață din Bruxelles. Așteptând briefingul care nu mai ajunge, aceasta cercetează drumurile ciudate ale homo sapiens și începe să sape tuneluri în subteranele Bruxellesului. În timp ce peste tot în oraș apar gropi adânci, distrugând infrastructura din inima politicii Europei, întâlnirea și prietenia pe care o leagă cu o activistă de mediu provoacă o turnură neașteptată. Fundament a fost nominalizat la Premiul Literar Boekenbon și a primit recenzii pozitive din partea presei din Belgia și din Țările de Jos. „Debutul lui Tijl Nuyts e original, fascinant și bine gândit […] Povestea lui e captivantă de la început până la sfârșit și dă dovadă de un mare simț pentru ritmul narativ, dar și de imaginație și inteligență – e amuzant și serios în același timp.” - NRC Handelsblad **** „Tijl Nuyts [este] unul dintre cei mai interesanți scriitori ai spațiului nostru lingvistic […] Fundament este un text literar profund, minuțios, de critică socială, uneori puțin cam explicativ: original, inteligent construit și rafinat prin prisma atenției pentru detaliu și a unui limbaj liric.” - De Standaard ****

Micul dejun al campioanelor este romanul de debut al lui Liu Zakrajšek, în care ne aventurăm, alături de protagonistă, în trei locuri locuri diferite, unde muncesc studenții: un cinematograf, un centru cultural și o librărie. Atunci când nu merge la cursuri sau nu lucrează, își petrece timpul într-o cameră mică și sufocantă din mansarda apartamentului pe care îl împarte cu Vesna, cea impulsivă și haotică, și cu Pia, cea organizată și serioasă. De-a lungul capitolelor, dinamica lor se construiește și se destramă, uneori mai dramatic, alteori mai subtil, toate acestea având loc pe fundalul unor crize existențiale mai ample trăite de generația tânără care urmează să intre pe piața muncii – de la precaritate și prețuri exagerate la locuințe până la o segregare socială tot mai accentuată, însingurare și probleme de sănătate mintală. Tinerii din roman, care ar trebui să se gândească la visele și viitorul lor, ajung să se preocupe în primul rând de cum să obțină bani pentru plata următoarei chirii. Romanul, al cărui titlu e împrumutat de la Kurt Vonnegut, este o satiră subtilă a vremurilor contemporane, de care avem neapărat nevoie. „Mă gândeam la Vesna. Dacă atunci când am cunoscut-o era cu adevărat nefericită. Probabil că da. Dar eu?” „Vreau să am o viață normală. Dacă te gândești bine, o viață normală e deja o mare realizare.” „Dacă vreți să declanșați o revoluție, este suficient să observați omul real din fața voastră și să reflectați puțin.”

Constantin este povestea experienței lui Mihai, un tînăr student venit din provincie la București, acasă la cel care i-a închiriat o cameră pe perioada studiilor: Toader Constantin. În apartamentul dărăpănat al acestuia se petrec o serie de întîmplări tragicomice, ai căror protagoniști sînt chiriașii săi, oameni de tot felul, cu povești de viață dintre cele mai diferite și mai interesante, care trăiesc într-un București poate prea pragmatic și uneori chiar ostil. Constantin este el însuși o poveste, care nu se lasă însă descoperită prea ușor, nici chiar de „bunul chiriaș” Mihai. O carte despre Bucureștiul real, despre oamenii care îl populează și, în cele din urmă, despre viață așa cum e ea, descrisă cu un fin spirit de observație și simț psihologic.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.