Au trecut deja câțiva ani de când Luk și Eli au pășit pentru prima dată pe suprafața Planetei Roșii. Plantând cireși pe Marte, singurii care, deocamdată, reușesc să supraviețuiască pe această planetă pustie, tatăl și fiica pornesc într-o căutare fascinantă a secretelor îngropate în straturile de praf roșiatic. Copaci plini de fructe roșu-închis cresc sub bolțile tuturor serelor specializate, cu excepția uneia - Raionul 24. Pe măsură ce interiorul costumelor lor de astronaut se umple tot mai mult de singurătate, teamă, neînțelegere și tristețe, evenimentele tragice din trecut continuă să apese asupra lor ca o pâclă apăsătoare a planetei Marte. Deși adesea se forțează să nu se gândească la casa pe care au părăsit-o temporar, scânteile poveștilor și amintirilor lor nu pot fi stinse cu totul - ele îi trag înapoi spre acele detalii și întâmplări esențiale care le-au modelat viețile. De ce e important felul în care Eli mănâncă cireșele și ce copac a plantat Luk când era mic? Pot vechea moșie, livada, lacul din apropiere, bâlciul sătesc amuțit și rețeaua de canale și crânguri împletite să devină scheletul și sistemul vital al unei familii? În romanul său de debut, Boris Džinić împletește cu măiestrie trecutul și prezentul personajelor și ne oferă o poveste emoționantă despre puterea amintirilor, iubire, durere, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni. Raionul 24 ne amintește că și în cele mai întunecate locuri este posibil să păstrăm bucuria de a trăi și credința că merită să ne întoarcem la ceea ce ne așteaptă. Un roman despre puterea amintirilor, iubire, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni.

Tăcerea vine prima vorbeşte despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Atunci când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor. Subiectul principal îl reprezintă relația complicată a Dorei, pe de o parte cu mama sa intruzivă și veșnic nemulțumită, pe de altă parte cu fiica adolescentă care începe să-și ceară dreptul la independență. Crescută într-o familie în care femeile și bărbații au fost dintotdeauna într-un raport de forță, copiii au acoperit goluri și dureri, fericirea personală n-a părut necesară, mamele au îmbătrânit urât, iar tații, în tăcere, Dora preferă fantasma realității. Într-un moment de curaj, ea intră într-o relație online cu Toma. Totuși, chiar și după ce ajunge la Braşov, acolo unde locuieşte bărbatul, spaima de a nu fi dezamăgită o face să se întoarcă acasă, fără ca întâlnirea să aibă loc. Când însă, Toma vine în București și o sună, Dora este nevoită să ia o decizie. Nu înainte de a rupe tăcerea şi a da cărţile pe faţă, într-o discuţie cu mama ei. “Silence Comes First" explores the trauma within a contemporary family and the communication barriers between multiple generations of women. When silence takes root in a family, every behavior becomes a source of trauma. The only solution seems to be overcoming fear and confronting old wounds. The central theme is on one hand Dora's complicated relationship with her intrusive and perpetually dissatisfied mother, and on the other the dynamic with her teenage daughter, who is beginning to assert her right to independence. Raised in a family where women and men were always engaged in a power struggle, where children filled voids and covered up pain, Dora searches for an escape. After a childhood where personal happiness seemed unnecessary, where mothers aged poorly, and fathers remained silent, Dora prefers the fantasy over reality. In a moment of courage, she enters an online relationship with Toma. However, even after she travels to Brașov, where Toma lives, her fear of disappointment drives her to return home without meeting him. But when Toma comes to Bucharest and calls her, Dora is forced to make a decision. However, she can only do that after breaking the silence and laying all the cards on the table in a conversation with her mother.

Și dacă toți vor uita o poveste despre identitate, înstrăinare și neînțelegere, este primul roman al Selmei Skenderović, laureată a Festivalului de literatură pentru tineri „Urška” 2020. Și dacă toți vor uita este un roman al maturizării și al căutării identității, care continuă să exploreze întrebările pe care autoarea și le-a pus deja în volumul său de debut, de proză scurtă, „De ce taci, Hava?”. Povestea este o narațiune intimă, la persoana întâi, a unei studente, despre complexul de a aparține unei clase, consecințele violenței familiale, înstrăinare și probleme identitare. Cum poți trăi când ești un străin atât „aici” cât și „acasă”? Zina este fiica unor imigranți din Kosovo, care decide să urmeze studii universitare. După ce se mută dintr-un mic orășel sloven la cămin, în Ljubljana, își caută calea între lumile care o definesc. Pentru ea există două lumi: cea de aici, din Slovenia, și cea din Kosovo, așa cum există două lumi și între ea și părinți, între ea și „ai ei” (imigranți din alte părți) și sloveni, dar și altele două, în ea însăși. Să se distanțeze, să se îngrădească, să se apropie, să se contopească sau să se excludă? Dar cu cine, în fața cui sau de cine, când, până la urmă, toți suntem oameni. Zina e o observatoare severă a lumii din jur, a părinților, a ei înseși. Reflectează la cine este cu adevărat. Își dorește propriul spațiu, o lume în care să existe mai multe îmbrățișări decât violență. Cu cât va prelua mai puține tipare patriarhale în existența ei tot mai independentă, cu atât mai bine îi va fi. E complet conștientă de asta. Și de faptul că singur îți trasezi drumul în viață. Cel puțin din momentul în care te împotrivești manipulărilor și loviturilor care în anumite locuri încă mai sunt considerate ca fiind o educație adecvată. Zina, prin gândirea ei clară și prin analiza evenimentelor din viața ei și a rudelor din Kosovo, vorbește despre diferențele dintre oameni care se află la o distanță unii de alții de „numai” 700 de kilometri, sau de numai câțiva centimetri, în propria familie.

„Nu vreau să spun prea multe, dar eu zic că totul a început s-o ia la vale cu Tom Keller atunci când unchii ăia doi ai lui l-au luat noaptea în pădure și l-au pus să facă lucruri pe care un copil de nouă ani n-ar trebui să le facă.” Așa începe Animalele, romanul de debut al lui Gijs Wilbrink. Acțiunea se desfășoară în provincia neerlandeză Achterhoek, printre motociclete, braconieri, crescătorii de nurci și afaceri clandestine. În această zonă mistică limitrofă, plină de secrete, crește Tom Keller, mezinul celei mai cunoscute familii din regiune, binecuvântat cu un talent divin pentru motocross. Când, ani mai târziu, dispare brusc, fiica sa răzvrătită se întoarce în satul lui natal ca să-l caute, ceea ce duce la o reuniune de familie dramatică. „De la prima frază autorul te aruncă imediat în lumea sa cu o alură care rivalizează cu frazele de început ale romanelor lui Gabriel Garcia Márquez. Un roman impresionant. Intimidant de bun.” - de Volkskrant „În romanul răsunător de debut al lui Gijs Wilbrink, simți cum stau la pândă privirile pătrunzătoare ale vieții rurale. E un roman care te bucură fără niciun dubiu.” - NRC

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația a trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijlocul distanței este cea care înregistrează schimbările, cea care cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara rolurilor de fiică și de mamă și de a găsi un drum spre liman. (Eli Bădică, editoare)

Doi bandiți au primit ordin să execute un turnător. Rătăcind prin munți și sate, sunt ei înșiși urmăriți de trecut. O parabolă onirică plasată într-o lume brutală, cu personaje cuprinse de propria lor frică.

Ştern, un băiat de opt ani, locuiește în Greystad. Tatăl său este diplomat, iar mama sa, o artistă introvertită, se izolează tot mai mult în sine însăși. Deși nu este menționat explicit, cititorul realizează de la început că părinții lui Ştern sunt în divorţ. Își face apariția mătușa Ema (sora unui prieten apropiat al tatălui lui Ştern, un tânăr colonel ambițios din armată), care trebuie să aibă grijă de băiat cât timp tatăl său se află într-o delegație în străinătate. Acesta îi promite lui Ştern că se va întoarce pentru ziua lui de naștere, chiar înainte de Crăciun, însă curând devine clar că respectarea acestei promisiuni este foarte dificilă, la fel ca și situația politică din țară. Greystad seamănă suspect de mult cu Sofia, dar ar putea fi la fel de bine orice altă capitală din Europa Centrală sau de Est. De asemenea, rămâne neclar când anume se desfășoară povestea –pe tot parcursul narațiunii sunt presărate diverse referințe la anii ’30, ’40, sfârșitul anilor ’80 sau chiar la prezent. Acest lucru creează o atmosferă onirică de déjà vu și déjà vécu, evocând impresia că istoria memoria și trauma se repetă. Romanul împletește fire narative paralele și aluzii la teme precum populismul, organizațiile paramilitare de extremă dreaptă și efectele periculoase ale rețelelor sociale. Cartea începe cu câteva evenimente aparent fără legătură între ele, petrecute în Greystad. În diferite case din oraș, în mod aleatoriu, încep să dispară pantofi; un aristocrat misterios, cu planuri ambițioase, sosește cu dirijabilul său. Reședința sa zburătoare rămâne să plutească amenințător deasupra orașului, întruchipând astfel sentimentul de amenințare și neliniște care se instalează în aer. Baronul are un plan viclean, care va fi dezvăluit mult mai târziu: să fure visele locuitorilor din Greystad. „Primul roman al scriitorului bulgar este una dintre senzațiile sezonului literar, undeva între o poveste despre maturizare și o fabulă politică.”— Libération, Franța „O întoarcere veselă-întunecată-dulce-sărată a unui adult la copilărie.”— Kristin Dimitrova, scriitoare, Ziarul literar Dificil de definit din punct de vedere al genului, „Vară în Burlandia” conține, de fapt, elemente de fantasy, roman istoric, basm și poveste de aventuri cu un personaj negativ demonic. Tocmai posibilitatea evadării – acest orizont personal luminos – face cartea lui Milanov atât de blândă și ușor de citit. Deși acțiunea se desfășoară sub umbra apăsătoare a dirijabilului care planează deasupra orașului, nu este nimic înfricoșător sau fără speranță în ea. Este un roman strălucitor despre joacă și cum să calci în picioare răul.— Yulia Rone, Toes