CELA About Talents News Calendar Contact Reading Room

Facebook Instagram Newsletter LinkedIn
View all filters #3 2024-2027 Romanian Alone With the World Growing up Clear

Alone With the World

Portraits of the struggle to find belonging in a world that feels unfamiliar

Pornorama

Această poveste este o pânză de păianjen țesută din fire rupte: dacă reușești să prinzi unul, toate celelalte îți scapă imediat printre degete. Este povestea unei serii tulburătoare de morți din industria pornografiei, petrecute între Roma, Milano și Torino, dar și a anchetei conduse de inspectoarea-șefă Vittoria De Feo. Este, totodată, povestea felului în care doi tineri de aproximativ douăzeci de ani, Bet și Teo, ajung pe aceeași pistă în căutarea unui subiect-bombă care să le relanseze blogul, precum și a încercării unui jurnalist de scandal de a da lovitura vieții sale. În jurul investigațiilor complicate conduse de aceștia gravitează un cor suprarealist de personaje grotești: chirurgi care se îmbogățesc vânzând jucării sexuale modelate după anatomia vedetelor porno decedate, avocați diabolici care își țin stagiarii în lesă, criminaliști care încearcă să se afirme ca youtuberi, foști actori din programe pentru copii căzuți în dizgrație, psihiatri care se costumează în avocado în timpul ședințelor, influenceri logoreici dependenți de cocaină, manageri lipsiți de scrupule ai actrițelor porno. Întreaga poveste este însoțită și presărată cu droguri sintetice și contracte de supunere, mâini amputate și tarte cu lămâie, iepuri domestici și emisiuni de prost gust, depozite Ikea și platouri de filmare pentru producții porno. Dincolo de ancheta propriu-zisă se desfășoară o „pornografie a existenței” pentru care, deja, nimic nu mai este obscen.
Translated from Italian to Romanian by George Doru Ivan
Written in Italian by Claudia Grande
10 minutes read

Bintu

Blocuri uriașe într-un oraș de provincie, anii nouăzeci. Bintu crește într-o familie care se destramă. Tatăl ei congolez este un fanatic religios, un scriitor care ajunge la sapă de lemn, nu își găsește de lucru, iar pe timp de zi își scrie memoriile. Pe măsură ce frustrarea lui crește, bărbatul recurge din ce în ce mai des la băutură și devine mai agresiv acasă. Cu toate astea, Bintu își adoră tatăl și încearcă să nu-l lase să se abată de la calea cea bună. Atunci când devine evident că acesta nu mai poate fi salvat, rupe orice legătură cu el. Treizeci de ani mai târziu, Bintu îi calcă pe urme. Divorțată și înstrăinată de fiul ei, încă se confruntă cu propriile dependențe și locuiește tot în blocurile care între timp s-au degradat. Jobul ei ca profesoară îi oferă o oarecare stabilitate, până ce pierde controlul și la școală și e constrânsă să își confrunte traumele din copilărie. „Salumu reușește să o descrie pe Bintu din interior spre exterior, așa cum fac autorii de romane experimentați. Prin intermediul detaliilor expresive, Salumu realizează un portret autentic al trei vieți chinuite: cea a lui Bintu, cea a tatălui Yuma și cea a mamei Kristel. Bintu e un debut de vis.” - De Standaard **** „Salumu descrie dureros de sincer, într-o proză sumbră, dar precisă, cum e să trăiești ca fată și femeie de culoare într-o lume în care culoarea pielii continuă să fie un factor decisiv. Bintu e un debut puternic despre ‘rasismul din viața de zi cu zi’.” - Het Nieuwsblad ****
Translated from Dutch to Romanian by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Tuly Salumu
10 minutes read

Călugărița

Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.
Translated from Italian to Romanian by George Doru Ivan
Written in Italian by Cecilia Rita
10 minutes read

Băiatul cu cap de pește

Translated from Czech to Romanian by Andrei Săndulescu
Written in Czech by Eliška Beranová
9 minutes read

Raionul 24

Au trecut deja câțiva ani de când Luk și Eli au pășit pentru prima dată pe suprafața Planetei Roșii. Plantând cireși pe Marte, singurii care, deocamdată, reușesc să supraviețuiască pe această planetă pustie, tatăl și fiica pornesc într-o căutare fascinantă a secretelor îngropate în straturile de praf roșiatic. Copaci plini de fructe roșu-închis cresc sub bolțile tuturor serelor specializate, cu excepția uneia - Raionul 24. Pe măsură ce interiorul costumelor lor de astronaut se umple tot mai mult de singurătate, teamă, neînțelegere și tristețe, evenimentele tragice din trecut continuă să apese asupra lor ca o pâclă apăsătoare a planetei Marte. Deși adesea se forțează să nu se gândească la casa pe care au părăsit-o temporar, scânteile poveștilor și amintirilor lor nu pot fi stinse cu totul - ele îi trag înapoi spre acele detalii și întâmplări esențiale care le-au modelat viețile. De ce e important felul în care Eli mănâncă cireșele și ce copac a plantat Luk când era mic? Pot vechea moșie, livada, lacul din apropiere, bâlciul sătesc amuțit și rețeaua de canale și crânguri împletite să devină scheletul și sistemul vital al unei familii? În romanul său de debut, Boris Džinić împletește cu măiestrie trecutul și prezentul personajelor și ne oferă o poveste emoționantă despre puterea amintirilor, iubire, durere, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni. Raionul 24 ne amintește că și în cele mai întunecate locuri este posibil să păstrăm bucuria de a trăi și credința că merită să ne întoarcem la ceea ce ne așteaptă. Un roman despre puterea amintirilor, iubire, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni.
Translated from Serbian to Romanian by Aleksandra Petrov
Written in Serbian by Boris Džinić
10 minutes read

Micul dejun al campioanelor

Micul dejun al campioanelor este romanul de debut al lui Liu Zakrajšek, în care ne aventurăm, alături de protagonistă, în trei locuri locuri diferite, unde muncesc studenții: un cinematograf, un centru cultural și o librărie. Atunci când nu merge la cursuri sau nu lucrează, își petrece timpul într-o cameră mică și sufocantă din mansarda apartamentului pe care îl împarte cu Vesna, cea impulsivă și haotică, și cu Pia, cea organizată și serioasă. De-a lungul capitolelor, dinamica lor se construiește și se destramă, uneori mai dramatic, alteori mai subtil, toate acestea având loc pe fundalul unor crize existențiale mai ample trăite de generația tânără care urmează să intre pe piața muncii – de la precaritate și prețuri exagerate la locuințe până la o segregare socială tot mai accentuată, însingurare și probleme de sănătate mintală. Tinerii din roman, care ar trebui să se gândească la visele și viitorul lor, ajung să se preocupe în primul rând de cum să obțină bani pentru plata următoarei chirii. Romanul, al cărui titlu e împrumutat de la Kurt Vonnegut, este o satiră subtilă a vremurilor contemporane, de care avem neapărat nevoie. „Mă gândeam la Vesna. Dacă atunci când am cunoscut-o era cu adevărat nefericită. Probabil că da. Dar eu?” „Vreau să am o viață normală. Dacă te gândești bine, o viață normală e deja o mare realizare.” „Dacă vreți să declanșați o revoluție, este suficient să observați omul real din fața voastră și să reflectați puțin.”
Translated from Slovenian to Romanian by Sergiu Lozinschi
Written in Slovenian by Liu Zakrajšek
10 minutes read

Precum animalele

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd
Translated from Dutch to Romanian by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Lieselot Mariën
9 minutes read

Constantin. Un portret

Constantin este povestea experienței lui Mihai, un tînăr student venit din provincie la București, acasă la cel care i-a închiriat o cameră pe perioada studiilor: Toader Constantin. În apartamentul dărăpănat al acestuia se petrec o serie de întîmplări tragicomice, ai căror protagoniști sînt chiriașii săi, oameni de tot felul, cu povești de viață dintre cele mai diferite și mai interesante, care trăiesc într-un București poate prea pragmatic și uneori chiar ostil. Constantin este el însuși o poveste, care nu se lasă însă descoperită prea ușor, nici chiar de „bunul chiriaș” Mihai. O carte despre Bucureștiul real, despre oamenii care îl populează și, în cele din urmă, despre viață așa cum e ea, descrisă cu un fin spirit de observație și simț psihologic.
Written in Romanian by Iulian Bocai
9 minutes read

Blocurile portocalii

Translated from Spanish to Romanian by Ilinca Gângă
Written in Spanish by Luis Díaz
8 minutes read

Trei!

Translated from Czech to Romanian by Andrei Săndulescu
Written in Czech by Anna Luňáková
8 minutes read

ARRIVALS / GELIȘ (Mâncătorul de miere)

Translated from Dutch to Romanian by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Tülin Erkan
7 minutes read

Păcate mici

Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare. Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește. După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea. „Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.” prof. Amelia Licheva, Portal Cultura „Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.” conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik
Translated from Bulgarian to Romanian by Maria Andrei
Written in Bulgarian by Paulina Georgieva
8 minutes read

Fundament

Fundament (2025) explorează schimbările climatice și acțiunile comunitare, încercând să facă lumea locuibilă printr-un limbaj poetic și senzorial. În roman, o șobolăniță-cârtiță golașă e trimisă de colonia sa din Cornul Africii în misiune într-o piață din Bruxelles. Așteptând briefingul care nu mai ajunge, aceasta cercetează drumurile ciudate ale homo sapiens și începe să sape tuneluri în subteranele Bruxellesului. În timp ce peste tot în oraș apar gropi adânci, distrugând infrastructura din inima politicii Europei, întâlnirea și prietenia pe care o leagă cu o activistă de mediu provoacă o turnură neașteptată. Fundament a fost nominalizat la Premiul Literar Boekenbon și a primit recenzii pozitive din partea presei din Belgia și din Țările de Jos. „Debutul lui Tijl Nuyts e original, fascinant și bine gândit […] Povestea lui e captivantă de la început până la sfârșit și dă dovadă de un mare simț pentru ritmul narativ, dar și de imaginație și inteligență – e amuzant și serios în același timp.” - NRC Handelsblad **** „Tijl Nuyts [este] unul dintre cei mai interesanți scriitori ai spațiului nostru lingvistic […] Fundament este un text literar profund, minuțios, de critică socială, uneori puțin cam explicativ: original, inteligent construit și rafinat prin prisma atenției pentru detaliu și a unui limbaj liric.” - De Standaard ****
Translated from Dutch to Romanian by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Tijl Nuyts
9 minutes read

Liniuțe

Liniuțe este un roman despre Mia și familia ei, care, după independența Sloveniei, au suferit așa-numita „radiere”. Radierea locuitorilor a fost unul dintre cele mai întunecate momente din istoria contemporană a Sloveniei: în anul 1992, peste 25.000 de persoane – în mare parte foști cetățeni ai altor republici iugoslave – au fost radiate în mod ilegal din registrul rezidenților permanenți. Peste noapte și-au pierdut statutul juridic, documentele de identitate și drepturi fundamentale ale omului, devenind astfel invizibili în propria țară. Romanul rupe tăcerea din jurul acestei traume despre care nu se vorbește nici în familie, nici în societate. Povestea Miei oferă o perspectivă intimă asupra unui alt aspect, mai puțin solemn, al independenței Sloveniei și a destrămării Iugoslaviei. Cu un umor rafinat și o voce narativă sensibilă, autoarea dezvăluie modul în care schimbările sociale și politice se reflectă în viața de zi cu zi a individului. Cu acest roman, literatura slovenă oferă, pentru prima dată, o abordare a deciziei politice de „radiere” a rezidenților ne-sloveni din perspectiva unui copil – o fetiță care la început nu înțelege semnificația cetățeniei, a granițelor și a identității, dar care, pe măsură ce crește, conștientizează tot mai bine de ce este important să ai „suficiente liniuțe” pe ultima literă a numelui de familie. Debutul Tinei Perić, deși abordează o temă dificilă – „radierea” – și deși aproape fiecare frază despre acest subiect provoacă durere, nu este totuși o lectură deprimantă. Procedura birocratică denumită în copilăria protagonistei în mod eufemistic „problema cu actele”, nu doar că l-a radiat pe tatăl Miei din registrul rezidenților permanenți și l-a împiedicat să mai poată lucra, lipsindu-l de toate drepturile, ci l-a șters practic și din viața ei. Din fericire, nu definitiv. — Milica Antić Gaber
Translated from Slovenian to Romanian by Sergiu Lozinschi
Written in Slovenian by Tina Perić
8 minutes read

Fazan

Această carte de proză scurtă este mărturia unui soldat cu privire la experiența unui mare război. Credința pe front, fraternitatea dintre soldați, frica și speranța, moartea și iubirea. Autorul procesează propriile amintiri traumatizante, dar textul poate deveni o psihoterapie nu doar pentru el, ci și pentru cititori. Autorul vorbește despre sine, repovestește realitatea și visele, dar, în primul rând, surprinde viața la limită. Aici apare Dumnezeul Tranșeelor și începe Cel mai nou Testament, cultura ucraineană din rucsac devine un sprijin, iar celebrii maeștri ai literaturii de război nu rezistă la încercarea realității. Ei nu știu nimic despre noi, ucrainenii. Doar noi putem vorbi despre noi înșine, pentru că pe frontul estic s-a schimbat totul. Iar Artur Dron vorbește despre asta deschis și direct. Așa cum vorbesc cei care au fost la limită. Și s-au întors.
Translated from Ukrainian to Romanian by Jessica Bilcec
Written in Ukrainian by Artur Dron
11 minutes read

Ce nu știi despre mine

Translated from Italian to Romanian by George Doru Ivan
Written in Italian by Raffaele Cataldo
4 minutes read

Și din nou, de la început

Translated from Serbian to Romanian by Aleksandra Petrov
Written in Serbian by Filip Grujić
9 minutes read

Tăcerea vine prima (Silence comes first)

Tăcerea vine prima vorbeşte despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei. Atunci când tăcerea se instalează într-o familie, toate comportamentele sunt creatoare de traume. Singura soluție pare să fie depășirea fricii și deschiderea rănilor. Subiectul principal îl reprezintă relația complicată a Dorei, pe de o parte cu mama sa intruzivă și veșnic nemulțumită, pe de altă parte cu fiica adolescentă care începe să-și ceară dreptul la independență. Crescută într-o familie în care femeile și bărbații au fost dintotdeauna într-un raport de forță, copiii au acoperit goluri și dureri, fericirea personală n-a părut necesară, mamele au îmbătrânit urât, iar tații, în tăcere, Dora preferă fantasma realității. Într-un moment de curaj, ea intră într-o relație online cu Toma. Totuși, chiar și după ce ajunge la Braşov, acolo unde locuieşte bărbatul, spaima de a nu fi dezamăgită o face să se întoarcă acasă, fără ca întâlnirea să aibă loc. Când însă, Toma vine în București și o sună, Dora este nevoită să ia o decizie. Nu înainte de a rupe tăcerea şi a da cărţile pe faţă, într-o discuţie cu mama ei. “Silence Comes First" explores the trauma within a contemporary family and the communication barriers between multiple generations of women. When silence takes root in a family, every behavior becomes a source of trauma. The only solution seems to be overcoming fear and confronting old wounds. The central theme is on one hand Dora's complicated relationship with her intrusive and perpetually dissatisfied mother, and on the other the dynamic with her teenage daughter, who is beginning to assert her right to independence. Raised in a family where women and men were always engaged in a power struggle, where children filled voids and covered up pain, Dora searches for an escape. After a childhood where personal happiness seemed unnecessary, where mothers aged poorly, and fathers remained silent, Dora prefers the fantasy over reality. In a moment of courage, she enters an online relationship with Toma. However, even after she travels to Brașov, where Toma lives, her fear of disappointment drives her to return home without meeting him. But when Toma comes to Bucharest and calls her, Dora is forced to make a decision. However, she can only do that after breaking the silence and laying all the cards on the table in a conversation with her mother.
Written in Romanian by Ioana Maria Stăncescu
9 minutes read

Brooklyn-Barakaldo

Să păstrezi tăcerea și să fii complice? Sau să te adresezi justiției și să îți fie frică de răzbunare? Mateo se întoarce în casa părintească din Madrid după ce a fost concediat de la biroul de arhitectură la care lucra în Barcelona. Din întâmplare, găsește un pistol printre lucrurile lui Juan, tatăl său, și bănuiește că acesta a avut legătură cu un atentat al ETA petrecut acum douăzeci de ani în cartier. În paralel, cititorul află povestea lui Malen, care, în anul 2000, a planificat asasinarea unui judecător în același cartier, dar a cărei înfăptuire a avut un deznodământ neașteptat. Ancheta desfășurată de Mateo pentru a afla adevărul îl conduce către descoperirea unor secrete ascunse care ar putea distruge iremediabil viața sa și a celor dragi. Bazându-se pe povestea unui atentat real petrecut acum douăzeci și cinci de ani la Madrid, Antonio Lleras abordează în primul său roman tema ispășirii, a posibilității de a-ți schimba viața și modul în care, la zeci de ani după dispariția ETA, victimele și călăii încearcă să-și reconstruiască existența după un trecut comun marcat de violență și răzbunare.
Translated from Spanish to Romanian by Ilinca Gângă
Written in Spanish by Antonio Lleras
9 minutes read

Zile sub forma unor simptome bizare

Protagonista pe nume Sisif rătăcește prin iad cu un scaun cu rotile gol și nu știe exact ce caută acolo, în afară de faptul că trebuie să-și ia fiica, care suferă de multiple dizabilități, de la centrul de zi. O misiune care eșuează de fiecare dată, după care se întoarce dezamăgită în apartamentul dărăpănat de la parterul unui complex ciudat. Când gazda ei începe aparent din senin să discute cu ea, începe brusc să își amintească lucruri. Zile sub forma unor simptome bizare este o luptă împotriva plictiselii, o explorare a limitelor maternității, ale speranței și disperării, ale vieții și morții. Un roman care te izbește ca un asasin, în cap și în inimă, cu o precizie neînfricată. – NRC Zile sub forma unor simptome bizare este un roman complex, plin de referințe din filozofie și mitologia greacă. Alegerea lui Baerwaldt de a folosi o formă nemiloasă, fragmentată și un stil nu întotdeauna primitor denotă curaj și originalitate. Cititorul care îndrăznește să se lase purtat de povestea acestei mame, la prima vedere inaccesibile, va fi profund mișcat de acest roman excepțional. – raportul juriului Premiului Literar BNG
Translated from Dutch to Romanian by Mădălina Balea
Written in Dutch by Leonieke Baerwaldt
9 minutes read
Loading...