Această poveste este o pânză de păianjen țesută din fire rupte: dacă reușești să prinzi unul, toate celelalte îți scapă imediat printre degete. Este povestea unei serii tulburătoare de morți din industria pornografiei, petrecute între Roma, Milano și Torino, dar și a anchetei conduse de inspectoarea-șefă Vittoria De Feo. Este, totodată, povestea felului în care doi tineri de aproximativ douăzeci de ani, Bet și Teo, ajung pe aceeași pistă în căutarea unui subiect-bombă care să le relanseze blogul, precum și a încercării unui jurnalist de scandal de a da lovitura vieții sale. În jurul investigațiilor complicate conduse de aceștia gravitează un cor suprarealist de personaje grotești: chirurgi care se îmbogățesc vânzând jucării sexuale modelate după anatomia vedetelor porno decedate, avocați diabolici care își țin stagiarii în lesă, criminaliști care încearcă să se afirme ca youtuberi, foști actori din programe pentru copii căzuți în dizgrație, psihiatri care se costumează în avocado în timpul ședințelor, influenceri logoreici dependenți de cocaină, manageri lipsiți de scrupule ai actrițelor porno. Întreaga poveste este însoțită și presărată cu droguri sintetice și contracte de supunere, mâini amputate și tarte cu lămâie, iepuri domestici și emisiuni de prost gust, depozite Ikea și platouri de filmare pentru producții porno. Dincolo de ancheta propriu-zisă se desfășoară o „pornografie a existenței” pentru care, deja, nimic nu mai este obscen.

În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit? „O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad ***** „Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd

Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească. Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui. Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc. Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă. Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică. O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani. În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația a trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijlocul distanței este cea care înregistrează schimbările, cea care cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara rolurilor de fiică și de mamă și de a găsi un drum spre liman. (Eli Bădică, editoare)

Cât de departe suntem capabili să mergem unul pentru celălalt? Daniela crește într-o familie în care, în loc de oameni, o îmbrățișează anxietățile. Acestea vin cu o regularitate ciudată – în fiecare august. Zilele însorite nu sunt plăcute pentru ea, ci dureroase. Apoi, când îl întâlnește la facultate pe Ștefan, crede că poate scăpa în sfârșit de verile neplăcute. Nu știe însă că nu poate fugi de trecut. În romanul său, Jakub Stanura abordează într-o manieră originală tema serioasă a gaslighting-ului – o formă specială de manipulare care provoacă victimei îndoieli cu privire la propria raționalitate, memorie și percepție generală a realității. „În cartea sa, Jakub Stanjura dezvăluie într-un mod cu totul excepțional funcționarea relației dintre manipulator și victima sa și expune mecanismele care au condus victima către o relație patologică și o mențin acolo, în ciuda oricărei raționalități.” – Petra Dvořáková, scriitoare „Pentru mine, gaslighting-ul este un coșmar. Ideea că trăiesc ceva și că altcineva mă convinge de contrariu, că inventez sau că delirez, mi se pare îngrozitoare. Prin romanul meu am vrut să atrag atenție asupra acestor tehnici manipulative.” – Jakub Stanjura, autorul romanului

Să păstrezi tăcerea și să fii complice? Sau să te adresezi justiției și să îți fie frică de răzbunare? Mateo se întoarce în casa părintească din Madrid după ce a fost concediat de la biroul de arhitectură la care lucra în Barcelona. Din întâmplare, găsește un pistol printre lucrurile lui Juan, tatăl său, și bănuiește că acesta a avut legătură cu un atentat al ETA petrecut acum douăzeci de ani în cartier. În paralel, cititorul află povestea lui Malen, care, în anul 2000, a planificat asasinarea unui judecător în același cartier, dar a cărei înfăptuire a avut un deznodământ neașteptat. Ancheta desfășurată de Mateo pentru a afla adevărul îl conduce către descoperirea unor secrete ascunse care ar putea distruge iremediabil viața sa și a celor dragi. Bazându-se pe povestea unui atentat real petrecut acum douăzeci și cinci de ani la Madrid, Antonio Lleras abordează în primul său roman tema ispășirii, a posibilității de a-ți schimba viața și modul în care, la zeci de ani după dispariția ETA, victimele și călăii încearcă să-și reconstruiască existența după un trecut comun marcat de violență și răzbunare.

Viața Aloisiei, o hangiță văduvă, se schimbă complet în clipa în care fiicei ei, Krista, i se arată Fecioara Maria într-o pădure. Deși nimeni în afară de Krista nu a văzut-o, vestea despre apariție se răspândește rapid, mulțimi de oameni încep să vină în această regiune uitată, iar hanul – plin de datorii – începe în sfârșit să prospere. Krista este în egală măsură adorată și urâtă de cei din jur. Nici măcar Aloisia nu știe de partea cui să fie. Este fiica ei o vizionară sau o mincinoasă? Și oare într-adevăr Fecioara Maria se înfățișase în pădure sau este ceva mult mai înfricoșător? Povestea despre iubire, credință și voință nesfârșită se bazează pe evenimente reale care au avut loc în secolul al XIX-lea în regiunea Broumovska. „Povestea plină de culoare oferă tot ceea ce eu, personal, aștept de la un roman: suspans, relații complexe între personaje, ritm alert, dar lasă în același timp suficient spațiu pentru a reflecta asupra normelor sociale care au însoțit lupta dură pentru emanciparea femeilor.” – novinky.cz

Blocuri uriașe într-un oraș de provincie, anii nouăzeci. Bintu crește într-o familie care se destramă. Tatăl ei congolez este un fanatic religios, un scriitor care ajunge la sapă de lemn, nu își găsește de lucru, iar pe timp de zi își scrie memoriile. Pe măsură ce frustrarea lui crește, bărbatul recurge din ce în ce mai des la băutură și devine mai agresiv acasă. Cu toate astea, Bintu își adoră tatăl și încearcă să nu-l lase să se abată de la calea cea bună. Atunci când devine evident că acesta nu mai poate fi salvat, rupe orice legătură cu el. Treizeci de ani mai târziu, Bintu îi calcă pe urme. Divorțată și înstrăinată de fiul ei, încă se confruntă cu propriile dependențe și locuiește tot în blocurile care între timp s-au degradat. Jobul ei ca profesoară îi oferă o oarecare stabilitate, până ce pierde controlul și la școală și e constrânsă să își confrunte traumele din copilărie. „Salumu reușește să o descrie pe Bintu din interior spre exterior, așa cum fac autorii de romane experimentați. Prin intermediul detaliilor expresive, Salumu realizează un portret autentic al trei vieți chinuite: cea a lui Bintu, cea a tatălui Yuma și cea a mamei Kristel. Bintu e un debut de vis.” - De Standaard **** „Salumu descrie dureros de sincer, într-o proză sumbră, dar precisă, cum e să trăiești ca fată și femeie de culoare într-o lume în care culoarea pielii continuă să fie un factor decisiv. Bintu e un debut puternic despre ‘rasismul din viața de zi cu zi’.” - Het Nieuwsblad ****

Fundament (2025) explorează schimbările climatice și acțiunile comunitare, încercând să facă lumea locuibilă printr-un limbaj poetic și senzorial. În roman, o șobolăniță-cârtiță golașă e trimisă de colonia sa din Cornul Africii în misiune într-o piață din Bruxelles. Așteptând briefingul care nu mai ajunge, aceasta cercetează drumurile ciudate ale homo sapiens și începe să sape tuneluri în subteranele Bruxellesului. În timp ce peste tot în oraș apar gropi adânci, distrugând infrastructura din inima politicii Europei, întâlnirea și prietenia pe care o leagă cu o activistă de mediu provoacă o turnură neașteptată. Fundament a fost nominalizat la Premiul Literar Boekenbon și a primit recenzii pozitive din partea presei din Belgia și din Țările de Jos. „Debutul lui Tijl Nuyts e original, fascinant și bine gândit […] Povestea lui e captivantă de la început până la sfârșit și dă dovadă de un mare simț pentru ritmul narativ, dar și de imaginație și inteligență – e amuzant și serios în același timp.” - NRC Handelsblad **** „Tijl Nuyts [este] unul dintre cei mai interesanți scriitori ai spațiului nostru lingvistic […] Fundament este un text literar profund, minuțios, de critică socială, uneori puțin cam explicativ: original, inteligent construit și rafinat prin prisma atenției pentru detaliu și a unui limbaj liric.” - De Standaard ****

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent

Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare. Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește. După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea. „Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.” prof. Amelia Licheva, Portal Cultura „Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.” conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik