Anii `70. William „Mole Man” Lyttle descoperă într-un tunel de sub casa lui o frază care va influența ireversibil cursul lumii. „Viețile noastre deja nu ne mai par povești”. Protagonista acestui roman de autoficțiune este Emma, în vârstă de treizeci și trei de ani, care încearcă să-și înțeleagă rădăcinile cehe, să se împace cu moartea mamei sale și să găsească răspunsuri la întrebările legate de dispariția partenerei sale. Istoria din jurul ei nu curge, ci se acumulează și se sparge. Printre rămășițe, nivelul apei crește în mod catastrofal și incendiile se intensifică. Emma se luptă cu ele în încercarea de a se îndepărta de iubirea în care se câștigă și se pierde. În povestea sa ajungem la final împreună sau fiecare în felul său, povestea rămâne. La fel și întrebarea dacă povestirea poate ajuta omul să se împace cu evenimentele tragice. „Esența romanului constă în explorarea posibilităților limbajului și ale narațiunii ca instrumente gestionare a evenimentelor dureroase. Textul este saturat de imagini colorate, în care se reflectă atât abilitățile unei poete consacrate, cât și ale unei prozatoare talentate.” — redacția editurii Host „Romanul are o structură, un ritm și un mesaj puternic. Oferă speranța că și cele mai mici ficțiuni ne pot salva de catastrofe.” — A2

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Oare s-a gândit cândva fosta profesoară de limba ucraineană în vârstă de 72 de ani, Vira Tyha, că, la bătrânețe, după o viață care nu a fost ușoară, dar a fost plină de fericire, va ajunge la azilul de bătrâni? Sigur că nu! Cu atât mai puțin și-ar fi putut imagina că acolo o va duce singurul și mult iubitul ei fiu. Dar doamna Vira e sigură: nu va sta mult acolo. Doar e război, e vara anului 2022, fiul ei, Tolia, face voluntariat zi și noapte, nora și copiii sunt nevoiți să plece în străinătate, iar satul în care locuiesc, din regiunea Kiev, își revine după acțiuni militare și ocupație. Iar pentru ca fiul ei să nu-și facă griji, poate e într-adevăr mai bine ca ea, cu inima bolnavă, să stea momentan aici, departe de linia frontului, într-un sat mic și relativ sigur, unde războiul e doar la televizor, în compania celor de o seamă cu ea. Chiar dacă aceștia au cu mult peste 70 de ani. Dar în loc de niște bătrânei comunicativi, Vira Tyha găsește o lume a unor moșnegi răniți, morocănoși și sarcastici, care privesc zi de zi cum viețile lor se apropie de apus. Acolo unde apune soarele este o poveste caldă și emoționantă despre apusul vieții. E un roman care ridică teme importante și dureroase prin poveștile oamenilor și relațiile lor, în primul rând, cu propriii lor copii. Textul are un efect terapeutic, de care avem cu toții nevoie în aceste vremuri grele. Sau, cum spune însăși autoarea, e o carte-plasture pentru o inimă rănită.

Ne aflăm în îndepărtatul sat Nome, în Alaska, în 1921. Ada Blackjack, o tânără iñupiat, hotărăște să-și lase fiul, Bennett, bolnav de tuberculoză, la un azil, până când va găsi o cale de a-l întreține. Curând, norocul îi cade din cer: un vas venit din Seattle. La bord se află patru exploratori însetati de aventuri și fantezii coloniale, precum și pisica Vic. Se îndreaptă spre insula Wrangell – ultimul refugiu al mamuților – pentru a anexa teritoriul la confederația britanică. Caută o iñupiat care să gătească și să coasă pentru ei în timpul călătoriei. Astfel, Ada, ignorând prezicerile șamanului, se îmbarcă într-o expediție arctică. Câteva luni mai târziu, toți exploratorii mor, iar Ada trebuie să supraviețuiască singură în Wrangell, având ca singură companie pe Vic. Pentru a izbăvi, trebuie să se asemene cu Marele Nord și să-și recâștige identitatea de femeie iñupiat, zdrobită de ani de colonialism. În timpul transformării sale, se confruntă cu adâncurile gheții și ale propriului sine, cu foamea, cu moartea lui Dumnezeu, cu Nanuq, ursul, precum și cu posibilitatea de a nu se mai întoarce la Nome când va sosi barca de salvare. La ce bun să își salveze fiul dacă regimul colonial nu îl va lăsa niciodată să înflorească? Va putea ea să fie o mamă bună dacă, la întoarcere, riscă să sfârșească o sclavă? Revenirea ei finală are scopul de a-i permite lui Bennett să cunoască tandrețea propriului popor de gheață.

Protagonista pe nume Sisif rătăcește prin iad cu un scaun cu rotile gol și nu știe exact ce caută acolo, în afară de faptul că trebuie să-și ia fiica, care suferă de multiple dizabilități, de la centrul de zi. O misiune care eșuează de fiecare dată, după care se întoarce dezamăgită în apartamentul dărăpănat de la parterul unui complex ciudat. Când gazda ei începe aparent din senin să discute cu ea, începe brusc să își amintească lucruri. Zile sub forma unor simptome bizare este o luptă împotriva plictiselii, o explorare a limitelor maternității, ale speranței și disperării, ale vieții și morții. Un roman care te izbește ca un asasin, în cap și în inimă, cu o precizie neînfricată. – NRC Zile sub forma unor simptome bizare este un roman complex, plin de referințe din filozofie și mitologia greacă. Alegerea lui Baerwaldt de a folosi o formă nemiloasă, fragmentată și un stil nu întotdeauna primitor denotă curaj și originalitate. Cititorul care îndrăznește să se lase purtat de povestea acestei mame, la prima vedere inaccesibile, va fi profund mișcat de acest roman excepțional. – raportul juriului Premiului Literar BNG

There are few places across Europe which have had the tumultuous story of Moldova in the 20th and 21st centuries. My greatgrandmother, for instance, spent most of her life in the same village while living in four different countries: she was born in the Russian Empire, went to school in Romania, resisted collectivisation and eventually gave in during the Soviet era, and got retired in the independent Republic of Moldova. I share her story in this book, as well as stories of other people with different backgrounds I interviewed, in an effort to create a polyphonic view of Moldova’s recent history. Chronologically, the book starts with the 1903 infamous Chisinau pogrom and it ends with the 2022 refugee crisis caused by the full-scale invasion of Ukraine. Geographically, the stories are rooted in Moldova but they cover the whole world thanks to the processes of migration that characterised all of the communities described in this book — Jewish, Roma, Armenian, Moldovan, Ukrainian, Russian etc. — at different points during history.

Ficțiunea istorică „Exodul mieilor” pornește de la urmările masacrului comis asupra unei comunități din vestul României, imediat după semnarea Dictatului de la Viena, în anul 1940. Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial îi găsește pe Domnica și pe frații Romi și Miculuș la castelul familiei Teleki, acolo unde muncesc ca servitori. Imediat ce află că satul lor a fost atacat, ei pornesc la drum pentru a-și salva mama. Doar că singura cale de scăpare de trupele horthyste înarmate este rețeaua de tuneluri subterane săpate între cetățile Transilvaniei (la începutul cărții există o hartă a acestei rețele), în care refugiații români își caută familiile și calea spre libertate. În Subtărâm au loc confruntări de tot felul, pentru că nu toate galeriile au fost finalizate, proviziile din cămări lipsesc, iar o iscoadă trimisă de maghiari strecoară la interior un sac cu dinamită. În paralel cu drama refugiaților se împletește și povestea de dragoste dintre Romi și Domnica, care se rătăcesc unul de celălalt. Domnica rămâne ostatică într-un cătun locuit de un grup de spioni ruși, în timp ce Romi e urmărit de fiul contelui Teleki și de soldații acestuia. „Exodul mieilor” nu este doar o poveste alertă despre drumuri și hotare, ci și genul de roman care deschide dialoguri pe teme precum exilul, memoria colectivă și drepturile femeilor, îndemnându-ne la final să ne întrebăm: ce preț suntem dispuși să plătim pentru libertate și ce moștenire alegem să lăsăm generațiilor viitoare?

Doi bandiți au primit ordin să execute un turnător. Rătăcind prin munți și sate, sunt ei înșiși urmăriți de trecut. O parabolă onirică plasată într-o lume brutală, cu personaje cuprinse de propria lor frică.

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent