Constantin este povestea experienței lui Mihai, un tînăr student venit din provincie la București, acasă la cel care i-a închiriat o cameră pe perioada studiilor: Toader Constantin. În apartamentul dărăpănat al acestuia se petrec o serie de întîmplări tragicomice, ai căror protagoniști sînt chiriașii săi, oameni de tot felul, cu povești de viață dintre cele mai diferite și mai interesante, care trăiesc într-un București poate prea pragmatic și uneori chiar ostil. Constantin este el însuși o poveste, care nu se lasă însă descoperită prea ușor, nici chiar de „bunul chiriaș” Mihai. O carte despre Bucureștiul real, despre oamenii care îl populează și, în cele din urmă, despre viață așa cum e ea, descrisă cu un fin spirit de observație și simț psihologic.

Toată dragostea dintr-o fotografie arsă pune reflectorul pe relația a trei generații de femei, care înțeleg lumea în moduri aproape incompatibile unul cu celălalt. Familia și echilibrul ei precar sunt zdruncinate de internarea bruscă a celei mai vârstnice dintre ele. Fricile paralizante capătă contur în apropierea morții iminente. Mecanismele lor de apărare, mai ales felurile în care fiecare parazitează viața celeilalte, în numele datoriei și al iubirii materne, ies la suprafață. Iar Leia, aflată la mijlocul distanței este cea care înregistrează schimbările, cea care cerne realitatea, se străduiește să o transcrie și să-i dea un sens, cea care își negociază constant identitatea, în încercarea de a descoperi cine rămâne în afara rolurilor de fiică și de mamă și de a găsi un drum spre liman. (Eli Bădică, editoare)

Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

Anii `70. William „Mole Man” Lyttle descoperă într-un tunel de sub casa lui o frază care va influența ireversibil cursul lumii. „Viețile noastre deja nu ne mai par povești”. Protagonista acestui roman de autoficțiune este Emma, în vârstă de treizeci și trei de ani, care încearcă să-și înțeleagă rădăcinile cehe, să se împace cu moartea mamei sale și să găsească răspunsuri la întrebările legate de dispariția partenerei sale. Istoria din jurul ei nu curge, ci se acumulează și se sparge. Printre rămășițe, nivelul apei crește în mod catastrofal și incendiile se intensifică. Emma se luptă cu ele în încercarea de a se îndepărta de iubirea în care se câștigă și se pierde. În povestea sa ajungem la final împreună sau fiecare în felul său, povestea rămâne. La fel și întrebarea dacă povestirea poate ajuta omul să se împace cu evenimentele tragice. „Esența romanului constă în explorarea posibilităților limbajului și ale narațiunii ca instrumente gestionare a evenimentelor dureroase. Textul este saturat de imagini colorate, în care se reflectă atât abilitățile unei poete consacrate, cât și ale unei prozatoare talentate.” — redacția editurii Host „Romanul are o structură, un ritm și un mesaj puternic. Oferă speranța că și cele mai mici ficțiuni ne pot salva de catastrofe.” — A2

Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare. Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește. După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea. „Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.” prof. Amelia Licheva, Portal Cultura „Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.” conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik

Viața Aloisiei, o hangiță văduvă, se schimbă complet în clipa în care fiicei ei, Krista, i se arată Fecioara Maria într-o pădure. Deși nimeni în afară de Krista nu a văzut-o, vestea despre apariție se răspândește rapid, mulțimi de oameni încep să vină în această regiune uitată, iar hanul – plin de datorii – începe în sfârșit să prospere. Krista este în egală măsură adorată și urâtă de cei din jur. Nici măcar Aloisia nu știe de partea cui să fie. Este fiica ei o vizionară sau o mincinoasă? Și oare într-adevăr Fecioara Maria se înfățișase în pădure sau este ceva mult mai înfricoșător? Povestea despre iubire, credință și voință nesfârșită se bazează pe evenimente reale care au avut loc în secolul al XIX-lea în regiunea Broumovska. „Povestea plină de culoare oferă tot ceea ce eu, personal, aștept de la un roman: suspans, relații complexe între personaje, ritm alert, dar lasă în același timp suficient spațiu pentru a reflecta asupra normelor sociale care au însoțit lupta dură pentru emanciparea femeilor.” – novinky.cz

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Oare s-a gândit cândva fosta profesoară de limba ucraineană în vârstă de 72 de ani, Vira Tyha, că, la bătrânețe, după o viață care nu a fost ușoară, dar a fost plină de fericire, va ajunge la azilul de bătrâni? Sigur că nu! Cu atât mai puțin și-ar fi putut imagina că acolo o va duce singurul și mult iubitul ei fiu. Dar doamna Vira e sigură: nu va sta mult acolo. Doar e război, e vara anului 2022, fiul ei, Tolia, face voluntariat zi și noapte, nora și copiii sunt nevoiți să plece în străinătate, iar satul în care locuiesc, din regiunea Kiev, își revine după acțiuni militare și ocupație. Iar pentru ca fiul ei să nu-și facă griji, poate e într-adevăr mai bine ca ea, cu inima bolnavă, să stea momentan aici, departe de linia frontului, într-un sat mic și relativ sigur, unde războiul e doar la televizor, în compania celor de o seamă cu ea. Chiar dacă aceștia au cu mult peste 70 de ani. Dar în loc de niște bătrânei comunicativi, Vira Tyha găsește o lume a unor moșnegi răniți, morocănoși și sarcastici, care privesc zi de zi cum viețile lor se apropie de apus. Acolo unde apune soarele este o poveste caldă și emoționantă despre apusul vieții. E un roman care ridică teme importante și dureroase prin poveștile oamenilor și relațiile lor, în primul rând, cu propriii lor copii. Textul are un efect terapeutic, de care avem cu toții nevoie în aceste vremuri grele. Sau, cum spune însăși autoarea, e o carte-plasture pentru o inimă rănită.

Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

„Nu vreau să spun prea multe, dar eu zic că totul a început s-o ia la vale cu Tom Keller atunci când unchii ăia doi ai lui l-au luat noaptea în pădure și l-au pus să facă lucruri pe care un copil de nouă ani n-ar trebui să le facă.” Așa începe Animalele, romanul de debut al lui Gijs Wilbrink. Acțiunea se desfășoară în provincia neerlandeză Achterhoek, printre motociclete, braconieri, crescătorii de nurci și afaceri clandestine. În această zonă mistică limitrofă, plină de secrete, crește Tom Keller, mezinul celei mai cunoscute familii din regiune, binecuvântat cu un talent divin pentru motocross. Când, ani mai târziu, dispare brusc, fiica sa răzvrătită se întoarce în satul lui natal ca să-l caute, ceea ce duce la o reuniune de familie dramatică. „De la prima frază autorul te aruncă imediat în lumea sa cu o alură care rivalizează cu frazele de început ale romanelor lui Gabriel Garcia Márquez. Un roman impresionant. Intimidant de bun.” - de Volkskrant „În romanul răsunător de debut al lui Gijs Wilbrink, simți cum stau la pândă privirile pătrunzătoare ale vieții rurale. E un roman care te bucură fără niciun dubiu.” - NRC

Ne aflăm în îndepărtatul sat Nome, în Alaska, în 1921. Ada Blackjack, o tânără iñupiat, hotărăște să-și lase fiul, Bennett, bolnav de tuberculoză, la un azil, până când va găsi o cale de a-l întreține. Curând, norocul îi cade din cer: un vas venit din Seattle. La bord se află patru exploratori însetati de aventuri și fantezii coloniale, precum și pisica Vic. Se îndreaptă spre insula Wrangell – ultimul refugiu al mamuților – pentru a anexa teritoriul la confederația britanică. Caută o iñupiat care să gătească și să coasă pentru ei în timpul călătoriei. Astfel, Ada, ignorând prezicerile șamanului, se îmbarcă într-o expediție arctică. Câteva luni mai târziu, toți exploratorii mor, iar Ada trebuie să supraviețuiască singură în Wrangell, având ca singură companie pe Vic. Pentru a izbăvi, trebuie să se asemene cu Marele Nord și să-și recâștige identitatea de femeie iñupiat, zdrobită de ani de colonialism. În timpul transformării sale, se confruntă cu adâncurile gheții și ale propriului sine, cu foamea, cu moartea lui Dumnezeu, cu Nanuq, ursul, precum și cu posibilitatea de a nu se mai întoarce la Nome când va sosi barca de salvare. La ce bun să își salveze fiul dacă regimul colonial nu îl va lăsa niciodată să înflorească? Va putea ea să fie o mamă bună dacă, la întoarcere, riscă să sfârșească o sclavă? Revenirea ei finală are scopul de a-i permite lui Bennett să cunoască tandrețea propriului popor de gheață.