Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.

Каква следа оставяме? На какво сме готови, за да постигнем целта си? Какво бихме пожертвали, за да сме в мир със себе си? Две двойки, чиито пътища не би трябвало да се пресекат – различно социално положение, образование, среда. Общото помежду им – мечтата за дете. Тя ги изправя един срещу друг в най-важната битка в живота им.

Să păstrezi tăcerea și să fii complice? Sau să te adresezi justiției și să îți fie frică de răzbunare? Mateo se întoarce în casa părintească din Madrid după ce a fost concediat de la biroul de arhitectură la care lucra în Barcelona. Din întâmplare, găsește un pistol printre lucrurile lui Juan, tatăl său, și bănuiește că acesta a avut legătură cu un atentat al ETA petrecut acum douăzeci de ani în cartier. În paralel, cititorul află povestea lui Malen, care, în anul 2000, a planificat asasinarea unui judecător în același cartier, dar a cărei înfăptuire a avut un deznodământ neașteptat. Ancheta desfășurată de Mateo pentru a afla adevărul îl conduce către descoperirea unor secrete ascunse care ar putea distruge iremediabil viața sa și a celor dragi. Bazându-se pe povestea unui atentat real petrecut acum douăzeci și cinci de ani la Madrid, Antonio Lleras abordează în primul său roman tema ispășirii, a posibilității de a-ți schimba viața și modul în care, la zeci de ani după dispariția ETA, victimele și călăii încearcă să-și reconstruiască existența după un trecut comun marcat de violență și răzbunare.