View all filters
Clear
Ourselves and Others
Explore identity and connection through the body, family dynamics and self-reflection
Păcate mici
Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare.
Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește.
După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea.
„Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.”
prof. Amelia Licheva, Portal Cultura
„Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.”
conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik
Translated from
Bulgarian
to
Romanian
by Maria Andrei
Written in Bulgarian by Paulina Georgieva
8 minutes read
Un roman despre Crimeea
Translated from
Ukrainian
to
Romanian
by Jessica Bilcec
Written in Ukrainian by Anastasia Levkova
9 minutes read
Un automobil din Grecia antică
Translated from
Czech
to
Romanian
by Mircea Dan Duță
Written in Czech by Ondrej Macl
11 minutes read
Cum se poate măsura timpul?
Translated from
Italian
to
Romanian
by Nicoleta Iolanda Rus
Written in Italian by Fabio Guidetti
8 minutes read
Kassandra fumează țigări de foi
Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească.
Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui.
Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc.
Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă.
Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică.
O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani.
În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.
Translated from
Ukrainian
to
Romanian
by Jessica Bilcec
Written in Ukrainian by Anna Bezpala
11 minutes read
Bintu
Blocuri uriașe într-un oraș de provincie, anii nouăzeci. Bintu crește într-o familie care se destramă. Tatăl ei congolez este un fanatic religios, un scriitor care ajunge la sapă de lemn, nu își găsește de lucru, iar pe timp de zi își scrie memoriile. Pe măsură ce frustrarea lui crește, bărbatul recurge din ce în ce mai des la băutură și devine mai agresiv acasă. Cu toate astea, Bintu își adoră tatăl și încearcă să nu-l lase să se abată de la calea cea bună. Atunci când devine evident că acesta nu mai poate fi salvat, rupe orice legătură cu el.
Treizeci de ani mai târziu, Bintu îi calcă pe urme. Divorțată și înstrăinată de fiul ei, încă se confruntă cu propriile dependențe și locuiește tot în blocurile care între timp s-au degradat. Jobul ei ca profesoară îi oferă o oarecare stabilitate, până ce pierde controlul și la școală și e constrânsă să își confrunte traumele din copilărie.
„Salumu reușește să o descrie pe Bintu din interior spre exterior, așa cum fac autorii de romane experimentați. Prin intermediul detaliilor expresive, Salumu realizează un portret autentic al trei vieți chinuite: cea a lui Bintu, cea a tatălui Yuma și cea a mamei Kristel. Bintu e un debut de vis.” - De Standaard ****
„Salumu descrie dureros de sincer, într-o proză sumbră, dar precisă, cum e să trăiești ca fată și femeie de culoare într-o lume în care culoarea pielii continuă să fie un factor decisiv. Bintu e un debut puternic despre ‘rasismul din viața de zi cu zi’.” - Het Nieuwsblad ****
Translated from
Dutch
to
Romanian
by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Tuly Salumu
10 minutes read
Păstrează tăcerea
„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.”
Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu.
Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt.
Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină.
„Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2)
„Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent
Translated from
Dutch
to
Romanian
by Mădălina Balea
Written in Dutch by Marjolein Visser
10 minutes read
Precum animalele
În Precum animalele, o femeie analizează ce i s-a întâmplat după nașterea primului copil – o experiență atât de sumbră, încât femeia se revoltă împotriva limbajului și a semnificației. Își caută alinarea în lumea animalelor, mituri antice, fotografii, e-mailuri, chiar și în listele de cumpărături din timpul sarcinii. Cum devii mamă la mult timp după ce ai dat naștere copilului tău? Și cum lipești la loc crâmpeiele unei persoane, după ce s-a năruit?
„O poveste tulburătoare, care îl pune pe gânduri pe cititor. O splendidă deznădejde.” – NRC Handelsblad *****
„Lieselot Mariën debutează cu un roman foarte puternic și crud despre maternitate. Precum animalele e atât raportul unei căutări existențiale, cât și o operă sclipitoare a limbajului.” – De Tijd
Translated from
Dutch
to
Romanian
by Andreea Bălteanu
Written in Dutch by Lieselot Mariën
9 minutes read
Sfânta
Viața Aloisiei, o hangiță văduvă, se schimbă complet în clipa în care fiicei ei, Krista, i se arată Fecioara Maria într-o pădure. Deși nimeni în afară de Krista nu a văzut-o, vestea despre apariție se răspândește rapid, mulțimi de oameni încep să vină în această regiune uitată, iar hanul – plin de datorii – începe în sfârșit să prospere. Krista este în egală măsură adorată și urâtă de cei din jur. Nici măcar Aloisia nu știe de partea cui să fie. Este fiica ei o vizionară sau o mincinoasă? Și oare într-adevăr Fecioara Maria se înfățișase în pădure sau este ceva mult mai înfricoșător? Povestea despre iubire, credință și voință nesfârșită se bazează pe evenimente reale care au avut loc în secolul al XIX-lea în regiunea Broumovska.
„Povestea plină de culoare oferă tot ceea ce eu, personal, aștept de la un roman: suspans, relații complexe între personaje, ritm alert, dar lasă în același timp suficient spațiu pentru a reflecta asupra normelor sociale care au însoțit lupta dură pentru emanciparea femeilor.” – novinky.cz
Translated from
Czech
to
Romanian
by Andrei Săndulescu
Written in Czech by Sára Zeithammerová
10 minutes read
Perturbarea acțiunii
Anii `70. William „Mole Man” Lyttle descoperă într-un tunel de sub casa lui o frază care va influența ireversibil cursul lumii. „Viețile noastre deja nu ne mai par povești”.
Protagonista acestui roman de autoficțiune este Emma, în vârstă de treizeci și trei de ani, care încearcă să-și înțeleagă rădăcinile cehe, să se împace cu moartea mamei sale și să găsească răspunsuri la întrebările legate de dispariția partenerei sale. Istoria din jurul ei nu curge, ci se acumulează și se sparge. Printre rămășițe, nivelul apei crește în mod catastrofal și incendiile se intensifică. Emma se luptă cu ele în încercarea de a se îndepărta de iubirea în care se câștigă și se pierde. În povestea sa ajungem la final împreună sau fiecare în felul său, povestea rămâne. La fel și întrebarea dacă povestirea poate ajuta omul să se împace cu evenimentele tragice.
„Esența romanului constă în explorarea posibilităților limbajului și ale narațiunii ca instrumente gestionare a evenimentelor dureroase. Textul este saturat de imagini colorate, în care se reflectă atât abilitățile unei poete consacrate, cât și ale unei prozatoare talentate.” — redacția editurii Host
„Romanul are o structură, un ritm și un mesaj puternic. Oferă speranța că și cele mai mici ficțiuni ne pot salva de catastrofe.” — A2
Translated from
Czech
to
Romanian
by Andrei Săndulescu
Written in Czech by Emma Kausc
6 minutes read
Sonia ridică mâna
Written in Romanian by Lavinia Braniște
6 minutes read