Роман, написаний у формі детективу, «Життя належить мені» описує взаємини між трьома жінками з різним соціальним походженням: Анґела Поп, галеристка (і молода мати), Ґрета Рот, поліцейська з відділу вбивств, та Карла [Разія], секс-працівниця. Страждаючи від післяпологової депресії, Анґела гостро відчуває потребу в контролі — потребу, яка зрештою набуває форми інсталяції, створеної головною героїнею під назвою «Життя належить мені», присвяченої її доньці Елізі та сестрі Раїсі. До її плану входить Карла, з якою вона випадково знайомиться під час одного з виходів у місто, а також колишній однокурсник, журналіст Лазар Мітря. Однак Карла також є коханою — протягом короткого часу — Ґрети, поліцейської, призначеної розслідувати підозрілу смерть Анґели Поп. Різні сюжетні лінії переплітаються навколо цієї дилеми: чи є смерть Анґели вбивством, чи самогубством? Якщо це злочин, то хто винний? Чи є кілька співучасників? Підозрюваними у справі стають усі близькі «жертви». Підозра й напруження — як у наративі, так і між персонажами — зберігаються до самого кінця, коли ми дізнаємося, що Анґела Поп маніпулювала всіма стосунками, щоб здійснити свій задум: інсталяцію-маніфест. Бажання самогубства та ознаки психічної деградації персонажа розсіяні по всьому роману, проте вони не ведуть прямо до висновку, що саме це було вибором Анґели, тож дилема «вбивство чи самогубство» зберігається до фіналу книги. «Життя належить мені» деконструює стереотипи й упередження, пов’язані з родиною, гендером, сексуальністю та психічними розладами. Таким чином, роман завершується маніфестом, який закликає до роздумів, прийняття, розуміння та емпатії.

La storia di una giovane donna che vaga per una Varsavia dall'atmosfera surreale con indosso un lacero abito da sposa. È imbrattata di vernice dorata, al posto della borsetta tiene in mano una bottiglia di vino e nel corsetto nasconde un oggetto rubato. Il ritorno a casa le è reso difficile dal caldo apocalittico e da una nuvola di fumo nero che si sta dirigendo verso la città. Le persone che incontra lungo la strada la sorprendono ancora più del clima della capitale. Ambroży vuole creare un capolavoro, anche se gli manca il talento. Ramona si prende cura delle mani delle clienti a 360 gradi: fa la manicure e legge il futuro nella mano. Stefan assicura di essere albino, o almeno una parte del suo corpo lo è. Le conversazioni con loro sono un pretesto per raccontare di sé e delle proprie esperienze. O forse piuttosto: della persona in cui ora si cala, perché il vero nome della protagonista rimane un mistero fino alla fine. Conosciamo solo il suo pseudonimo: la cam girl Violet Love che si esibisce davanti a uomini che la pagano per soddisfare le loro fantasie, non solo sessuali.

Tento příběh je pavučina přetrhaných vláken: když se podaří zachytit jedno, ostatní se vysmeknou. Je to příběh znepokojivé série úmrtí v prostředí pornografického průmyslu mezi Římem, Milánem a Turínem, ale zároveň i příběh vyšetřování, které vede vrchní inspektorka Vittoria De Feo. Je to příběh o tom, jak se dvojice dvacátníků, Bet a Teo, vydá po téže stopě ve snaze získat materiál, který by znovu nakopl jejich blog, a také příběh bulvárního novináře, jenž se snaží získat životní senzaci. Kolem jejich komplikovaného pátrání se pohybuje surrealistický sbor groteskních postav: chirurgové, kteří bohatnou prodejem erotických pomůcek modelovaných podle anatomie mrtvých pornohvězd, ďábelští právníci vodící koncipienty na vodítku, forenzní analytici snažící se prorazit jako youtubeři, bývalí herci z dětských pořadů upadlí v nemilost, psychiatři převlékající se během sezení za avokádo, upovídané influencerky sjeté kokainem, slizcí manažeři pornohereček. To vše doprovázené a okořeněné syntetickými drogami a smlouvami o podřízenosti, useknutými rukami a citronovými koláči, domácími králíky a trashovými pořady, sklady Ikea a pornografickými filmovými studii. Za zdánlivě čistou detektivní linií se rozvíjejí podoby pornografie bytí, v níž už dnes neexistuje nic obscénního.

Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească. Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui. Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc. Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă. Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică. O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani. În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.

Viața Aloisiei, o hangiță văduvă, se schimbă complet în clipa în care fiicei ei, Krista, i se arată Fecioara Maria într-o pădure. Deși nimeni în afară de Krista nu a văzut-o, vestea despre apariție se răspândește rapid, mulțimi de oameni încep să vină în această regiune uitată, iar hanul – plin de datorii – începe în sfârșit să prospere. Krista este în egală măsură adorată și urâtă de cei din jur. Nici măcar Aloisia nu știe de partea cui să fie. Este fiica ei o vizionară sau o mincinoasă? Și oare într-adevăr Fecioara Maria se înfățișase în pădure sau este ceva mult mai înfricoșător? Povestea despre iubire, credință și voință nesfârșită se bazează pe evenimente reale care au avut loc în secolul al XIX-lea în regiunea Broumovska. „Povestea plină de culoare oferă tot ceea ce eu, personal, aștept de la un roman: suspans, relații complexe între personaje, ritm alert, dar lasă în același timp suficient spațiu pentru a reflecta asupra normelor sociale care au însoțit lupta dură pentru emanciparea femeilor.” – novinky.cz

Esta es la historia de una telaraña de hilos rotos: si se logra aferrar uno, el resto se nos escapan. Es la historia de una inquietante serie de muertos en el mundo del porno entre Roma, Milán y Túrin, pero es también la historia de las investigaciones llevadas a cabo por la inspectora jefe Vittoria De Feo. Es la historia de cómo una pareja de veinteañeros, Bet y Teo, terminó tras las mismas pistas en busca de una oportunidad para relanzar su propio blog, y es la historia del intento de un periodista de cotilleo de conseguir la primicia de su vida. En torno a sus complicadas pesquisas se mueve un coro surreal de personajes grotescos: cirujanos que se enriquecen comerciando juguetes sexuales inspirados en la anatomía de las estrellas porno fallecidas, abogados luciferinos que tienen a sus aprendices con correa, analistas forenses que intentan triunfar como youtubers, exactores de programas para niños caídos en desgracia, psiquiatras que se disfrazan de aguacates durante las sesiones, influencers verborrágicos pasados de cocaína, representantes empalagosos de actrices porno. Todo ello acompañado y aderezado con drogas sintéticas y contratos de sumisión, manos cortadas y crostata de limón, conejos domésticos y programas basura, tiendas de Ikea y platós pornográficos. Tras el hallazgo más puro se desentrañan conjugaciones de una pornografía del ser para la cual, a estas alturas, ya no existe nada obsceno.

Roman scris sub formă de policier, Viaţa e a mea descrie relaţiile dintre trei femei de provenienţă socială diferită: Angela Pop, galeristă (şi proaspătă mamă), Greta Roth, poliţist la Omucideri şi Carla [Razia], lucrătoare sexuală. Suferind de depresie postnatală, Angela resimte acut nevoia de control, nevoie care ia forma, finalmente, a unei instalaţii pe care protagonista o concepe, cu titlul „Viaţa e a mea”, dedicată fiicei sale, Eliza, şi surorii sale, Raisa. În planul ei intră Carla, pe care o întâlneşte întâmplător în una dintre ieşirile în oraş, şi un fost coleg de facultate, jurnalistul Lazăr Mitrea. Carla este, însă, şi iubita – pentru o scurtă perioadă de timp – a Gretei, poliţista desemnată să investigheze moartea suspectă a Angelei Pop. Diversele linii narative se ţes în jurul acestei dileme: este moartea Angelei omucidere sau sinucidere? Dacă este crimă, cine este vinovatul? Sunt mai mulţi complici? Suspecţii cazului devin toţi apropiaţii „victimei”. Suspiciunea şi tensiunea, narativă şi între personaje, se menţine până la final, când aflăm că Angela Pop instrumentase toate relaţiile pentru a-şi duce la bun sfârşit planul: instalaţia-manifest. Dorinţa de sinucidere şi semnele degradării psihice ale personajului sunt presărate de-a lungul romanului, însă ele nu duc direct la concluzia că aceasta ar fi fost opţiunea Angelei, aşa încât dilema crimă-sinucidere se menţine până la finalul cărţii. Viaţa e a mea deconstruieşte stereotipurile şi prejudecăţi legate de familie, de gen, de sexualitate sau de tulburări psihice. Romanul se încheie, astfel, cu un manifest care invită la reflecţie, acceptare, înţelegere şi empatie.