Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.

Bintu, o Bintje para su abuelo, crece en una familia desestructurada en un elevado bloque de pisos en la Bélgica de los años noventa. Su padre viene del Congo y es un fanático religioso, un escritor venido a menos que no encuentra trabajo y que dedica los días a trabajar en sus memorias. Cuanto más se desilusiona, más recurre al alcohol y más agresivo se vuelve en el hogar. A pesar de todo, Bintje lo adora e intenta guiarlo por el buen camino. Sin embargo, cuando comprende que no hay nada que pueda hacer por él, rompe todo contacto. Treinta años después, Bintje está enferma, en la misma cama. Aún vive en aquel deteriorado bloque de apartamentos y lucha contra sus propias adicciones, separada y extrañada de su hijo. Su trabajo como profesora le da algo a lo que aferrarse, hasta que también pierde el control en clase y se ve obligada a afrontar los traumas de su infancia.

В „Щом животните” една жена изследва връхлитащото я след раждането на първото ѝ дете – изживяване толкова мрачно, че тя се съпротивлява на езика и смисъла. Търси опора в животинското царство, в старите митове, в снимки, имейли и дори в списъците си за пазаруване от периода около раждането. Как се превръщаш, дълго след като детето ти е дошло на този свят, в майка? И как съединяваш отново отломките от един човек, който се е разпаднал? Разтърсващ разказ, който опипом кара читателя да се замисли. Великолепно отчаяние. — в-к „НРК ханделсблат” Лизелот Мариен дебютира с изключително силен и нищо неподминаващ роман за майчинството. „Щом животните” е едновременно протокол от екзистенциално търсене и творба с блестяща стилистика. — в-к „Тейд”

Жилищен квартал с панелни блокове в провинциален град през 90-те години на миналия век. Бинту расте в семейство, в което цари отчуждението. Баща ѝ е конгоанец, религиозен до фанатизъм и неуспял писател, който не може да си намери работа и прекарва дните си в писане на мемоари. Загубата на илюзии е съпроводена с нарастващата му алкохолна зависимост и прояви на домашно насилие. Въпреки всичко Бинту обожава баща си и се опитва да му помогне. Когато става ясно, че спасение няма, тя прекъсва всякакви контакти с него. Тридесет години по-късно Бинту се оказва в подобна ситуация. Разведена и отчуждена от сина си, тя все още живее в стария квартал с високите жилищни блокове, които сега изглеждат още по-западнали, и се бори със своите зависимости. Учителската заплата ѝ осигурява известна стабилност, докато един ден в училище тя губи контрол и е принудена да се изправи срещу травмите от детството си. „Тули Салуму е обрисувала главната героиня Бинту с дълбоко психологическо проникновение, присъщо само на опитните романисти. Със съвкупност от въздействащи детайли тя създава реалистичен и затрогващ портрет на Бинту, баща ѝ Юма и майка ѝ Кристел. Без съмнение един впечатляващ дебют.“ — De Standaard **** „С обезоръжаваща откровеност и неподправен реализъм Тули Салуму разказва какво е да израснеш като цветнокожо момиче в среда, в която цветът на кожата все още е определящ фактор. Романът ѝ е силен дебют, посветен на проявите на расизма в ежедневието ни.“ — Het Nieuwsblad ****