Ușurarea pe care o simte Ernest când tatăl său se sinucide nu durează prea mult. În curând descoperă că rănile din trecutul său, cele pe care le credea uitate, sunt mai vii ca niciodată. Ocazia de a locui într-o casă adevărată, așa cum numește el casa pe care o moștenește, îi reînvie dorința care îl însoțește încă din copilărie: aceea de a-și întemeia o familie ideală. Însă neputința de a-și înțelege mama și soția, care insistă să preia controlul asupra vieților lor, influența constantă a tatălui și reapariția unei vechi iubiri zguduie temeliile prezentului său, pe care Ernest intenționează să-și construiască noua și idilica realitate. O casă adevărată se remarcă prin tematica profundă și contemporană, dublată de note de umor și de o tensiune psihologică progresivă ce accentuează atmosfera familiară și dinamică a romanului.

Anii `70. William „Mole Man” Lyttle descoperă într-un tunel de sub casa lui o frază care va influența ireversibil cursul lumii. „Viețile noastre deja nu ne mai par povești”. Protagonista acestui roman de autoficțiune este Emma, în vârstă de treizeci și trei de ani, care încearcă să-și înțeleagă rădăcinile cehe, să se împace cu moartea mamei sale și să găsească răspunsuri la întrebările legate de dispariția partenerei sale. Istoria din jurul ei nu curge, ci se acumulează și se sparge. Printre rămășițe, nivelul apei crește în mod catastrofal și incendiile se intensifică. Emma se luptă cu ele în încercarea de a se îndepărta de iubirea în care se câștigă și se pierde. În povestea sa ajungem la final împreună sau fiecare în felul său, povestea rămâne. La fel și întrebarea dacă povestirea poate ajuta omul să se împace cu evenimentele tragice. „Esența romanului constă în explorarea posibilităților limbajului și ale narațiunii ca instrumente gestionare a evenimentelor dureroase. Textul este saturat de imagini colorate, în care se reflectă atât abilitățile unei poete consacrate, cât și ale unei prozatoare talentate.” — redacția editurii Host „Romanul are o structură, un ritm și un mesaj puternic. Oferă speranța că și cele mai mici ficțiuni ne pot salva de catastrofe.” — A2

Au trecut deja câțiva ani de când Luk și Eli au pășit pentru prima dată pe suprafața Planetei Roșii. Plantând cireși pe Marte, singurii care, deocamdată, reușesc să supraviețuiască pe această planetă pustie, tatăl și fiica pornesc într-o căutare fascinantă a secretelor îngropate în straturile de praf roșiatic. Copaci plini de fructe roșu-închis cresc sub bolțile tuturor serelor specializate, cu excepția uneia - Raionul 24. Pe măsură ce interiorul costumelor lor de astronaut se umple tot mai mult de singurătate, teamă, neînțelegere și tristețe, evenimentele tragice din trecut continuă să apese asupra lor ca o pâclă apăsătoare a planetei Marte. Deși adesea se forțează să nu se gândească la casa pe care au părăsit-o temporar, scânteile poveștilor și amintirilor lor nu pot fi stinse cu totul - ele îi trag înapoi spre acele detalii și întâmplări esențiale care le-au modelat viețile. De ce e important felul în care Eli mănâncă cireșele și ce copac a plantat Luk când era mic? Pot vechea moșie, livada, lacul din apropiere, bâlciul sătesc amuțit și rețeaua de canale și crânguri împletite să devină scheletul și sistemul vital al unei familii? În romanul său de debut, Boris Džinić împletește cu măiestrie trecutul și prezentul personajelor și ne oferă o poveste emoționantă despre puterea amintirilor, iubire, durere, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni. Raionul 24 ne amintește că și în cele mai întunecate locuri este posibil să păstrăm bucuria de a trăi și credința că merită să ne întoarcem la ceea ce ne așteaptă. Un roman despre puterea amintirilor, iubire, suferință și legăturile indestructibile dintre oameni.

Povestea unei tinere care hoinărește printr-o Varșovie suprarealistă într-o rochie de mireasă ruptă. E dată cu vopsea aurie, în loc de poșetă ține o sticlă cu vin, iar în corset ascunde un obiect furat. Întoarcerea acasă îi e îngreunată de o căldură apocaliptică și de nori de fum negru ce se îndreaptă spre oraș. Persoanele pe care le întâlnește sunt și mai surprinzătoare decât vremea din capitală. Ambroży vrea să creeze o operă de artă deși e lipsit de talent. Ramona se ocupă de mâinile clientelor într-un mod complex: face manichiura și ghicește în palmă. Stefan dă asigurări că e albinos – sau cel puțin așa e o anumită parte a corpului său. Discuțiile cu ei sunt doar un pretext pentru a povesti despre sine și experiențele sale. Sau mai degrabă despre persoana pe care o înfățișează, căci numele real al protagonistei rămâne un mister până la capăt. Știm numai pseudonimul ei – Violet Love, camgirl, cum se prezintă în fața bărbaților care o plătesc pentru a le îndeplini fanteziile, nu numai sexuale. „Sunt uimită de acest debut: Żarów a scris o carte complicată, încâlcită și foarte senzorială, în care fiecare frază e ingenioasă și necesară. Puzzle-ul împrăștiat de autoare în Descântecul șerpilor... se poate recompune din nou într-o imagine nu prea plăcută – poate în spiritul lui David Lynch, nu toate piesele încap ușor la locul lor, poate ne rămâne în palmă portretul unui bărbat îmbrăcat în negru într-o stație suburbană sau un ciob de oglindă. Dar prin labirintul acestei povești trece un fir care ne ajută să găsim sensul. Trebuie să ne orientăm înspre raportul privirii și al forței. Care e mai puternică? Persoana care privește sau cea care face spectacol pentru privire?” Olga Wróbel

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Protagonista pe nume Sisif rătăcește prin iad cu un scaun cu rotile gol și nu știe exact ce caută acolo, în afară de faptul că trebuie să-și ia fiica, care suferă de multiple dizabilități, de la centrul de zi. O misiune care eșuează de fiecare dată, după care se întoarce dezamăgită în apartamentul dărăpănat de la parterul unui complex ciudat. Când gazda ei începe aparent din senin să discute cu ea, începe brusc să își amintească lucruri. Zile sub forma unor simptome bizare este o luptă împotriva plictiselii, o explorare a limitelor maternității, ale speranței și disperării, ale vieții și morții. Un roman care te izbește ca un asasin, în cap și în inimă, cu o precizie neînfricată. – NRC Zile sub forma unor simptome bizare este un roman complex, plin de referințe din filozofie și mitologia greacă. Alegerea lui Baerwaldt de a folosi o formă nemiloasă, fragmentată și un stil nu întotdeauna primitor denotă curaj și originalitate. Cititorul care îndrăznește să se lase purtat de povestea acestei mame, la prima vedere inaccesibile, va fi profund mișcat de acest roman excepțional. – raportul juriului Premiului Literar BNG