“Sve dobre barbike” je roman o Vanji, milenijalki koja puni trideset godina i shvata da u njenom životu ništa nije kako je mislila da će biti. Nije postala poznata umetnica, već je scenaristkinja jeftinih sapunica, nema decu, nije u ljubavnoj vezi, anksiozna je preko svake mere i odnosi sa članovima porodice joj nisu baš najbolji. Kada joj se na vratima stana pojavi bivša devojka sa bebom, Vanja je uprkos činjenici da joj je Svetlana slomila srce, pušta da ostane kod nje neko vreme. To je navede da preispita svoj život. Rastrzana između želje da radi ono što voli i uspe da preživi u Beogradu danas, Vanja shvata da mora nešto da promeni. Ishitreno daje otkaz na sapunici koju piše, a istovremeno je gazda izbacuje iz stana da bi uselio bračni par iz Rusije od koga može da dobije mnogo veću kiriju. Svetlana odlazi, iznova je napušta, a Vanja ostaje sama i odjednom se oseća kao da je iznova devojčica koja ne može da se brine o sebi. Dok pakuje stvari, slučajno prospe ključalu vodu po svojoj nozi i napravi ozbiljnu opekotinu. A onda se zapita - da li je zaista bilo slučajno? Ne znajući šta da radi, Vanja se vraća da živi kod majke, u mali grad nadomak Beograda, a tamo je čeka sve ono od čega je pobegla.

Se habrá imaginado alguna vez la antigua profesora de lengua ucraniana, Vira Tykha, de 72 años, que pasaría el ocaso de su vida —una vida no exenta de dificultades, pero en conjunto feliz— en una residencia de ancianos? Por supuesto que no. Menos aún se podía imaginar que la llevaría allí su único y querido hijo. Pero la señora Vira está convencida de que no es para siempre. Es verano de 2022, el país está en guerra; su hijo Tolia se pasa el día haciendo de voluntario; su nuera y los niños se han visto obligados a refugiarse en el extranjero; mientras su pueblo en la región de Kiev se está recuperando de los combates y la ocupación. Quizás sea realmente mejor pasar una temporada allí con su corazón enfermo y para que su hijo no se preocupe. La residencia está lejos de la línea del frente, en un pequeño pueblo relativamente seguro, donde la guerra solo existe en la televisión, en compañía, por así decirlo, de sus coetáneos. Aunque esos coetáneos superen con creces los setenta años. Pero en lugar de ancianos sociables, Vira Tykha acaba en un mundo de viejos heridos, ariscos y sarcásticos, que día tras día no hacen más que contemplar cómo sus vidas llegan a su ocaso. «Donde se pone el sol» es un relato cálido y conmovedor sobre el final de la vida. Una novela que aborda temas importantes y dolorosos a través de las historias de sus personajes y de sus relaciones, sobre todo con sus propios hijos. Es un texto terapéutico, tan necesario para todos nosotros en estos tiempos difíciles. O, como dice la propia autora, un libro tirita para un corazón herido.

Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.

Kam až jsme schopni kvůli tomu druhému zajít? Daniela vyrůstá v rodině, kde ji místo lidí objímají úzkosti. Ty přicházejí s podivnou pravidelností — každý srpen. Slunečné dny pro ni nejsou příjemné, nýbrž bolestivé. Když pak na univerzitě potká Štěpána, myslí si, že svým nepříjemným létům konečně unikne. Netuší však, že téhle minulosti se utéct nedá. Jakub Stanjura v románu originálním způsobem otevírá závažné téma gaslightingu — zvláštní formy manipulace, která v oběti vyvolává pochybnosti o vlastní racionalitě, paměti i celkovém vnímání reality.

¿Hasta dónde somos capaces de llegar por otra persona? Daniela crece en una familia donde no son las personas las que la abrazan, sino la angustia y la ansiedad. Estas llegan con una extraña regularidad: todos los agostos. Los días soleados, lejos de ser agradables, le resultan dolorosos. Cuando, ya en la universidad, conoce a Štěpán, cree que por fin podrá escapar de sus dolorosos veranos. Sin embargo, aún no sabe que es un pasado del que no se puede huir. En esta novela, Jakub Stanjura aborda de forma original la grave cuestión del gaslighting, una forma de manipulación que provoca en la víctima dudas sobre su memoria, su propia capacidad de razonar e incluso su percepción de la realidad.

Literatura in življenje imata skupni imenovalec: pripoved. Pišejo se sedemdeseta leta in William »Mole Man« Lyttle v tunelu pod svojo hišo izreže stavek, ki nepovratno spremeni, kako se obrača/vrti sveta. »Naša življenja nam kot pripovedi ne pripadajo več.« Protagonistka avtofikcijskega romana je triintridesetletna Emma, ki se trudi razumeti svoje češke korenine, se soočiti z mamino smrtjo in najti odgovore na vprašanja o izginotju svoje partnerke. Zgodovina okoli nje ne teče, temveč se kopiči in raztrešča. Med razbitinami se katastrofalno dviga vodna gladina in pritiskajo požari. Emma gazi skoznje, da bi se malenkost oddaljila od ljubezni, v kateri se zmaguje in izgublja. V njenem pripovedovanju na konec prispemo skupaj ali vsak po svoje, pripoved pa ostaja. Prav tako vprašanje, ali lahko pripovedovanje človeku pomaga soočiti se s tragičnimi dogodki. Težišče romana se skriva v preizkušanju možnosti jezika in pripovedi kot orodij, s katerimi se soočimo z bolečimi dogodki. Besedilo je polno slikovitih podob, vanj se vpisujejo tako sposobnosti uveljavljene pesnice kot tudi nadarjene prozaistke. — uredništvo založbe Host Roman ima svoj red, tempo in močno sporočilo. Daje nam upanje, da nas lahko tudi najmanjše zgodbe rešijo pred katastrofami. — A2

Verhalen over verrassende vondsten uit de hele wereld: laarzen uit Bhutan, stoeptegels uit Barcelona naar ontwerp van Gaudí, wijnglazen uit Baskenland, een broche uit Sarajevo, espadrilles uit de Pyreneeën, scarabeeën uit het oude Egypte, een doos met afval uit New York, een kaart van Oost-Berlijn, en nog veel meer. Ekaterina Petrova vertelt over de plaatsen waar ze vandaan komen en geeft ze een bredere culturele, historische en antropologische context. Haar persoonlijke ervaringen als reiziger, vertaler en non-fictieschrijver klinken er steevast in door. De vormgeving, door een van Bulgarijes opmerkelijkste hedendaagse illustratoren, geeft op prachtige en humoristische wijze de sfeer van de teksten weer. Een boek om te lezen en te herlezen, om te hebben en om weg te geven.