Een lyrische roman over de geboorte van een moeder, zwervende zielen en de ziel van het zwerven, geschreven met de stuwende kracht van een wereldrivier. Terwijl een donkere schaduw over de weerkaarten van Midden-Europa glijdt, reist een vrouw in een busje langs de oevers van de Donau, van de bron in het Zwarte Woud tot de monding in de Zwarte Zee. Welke stemmen stijgen op uit de rivier? Archeologische opgravingen en eeuwenoude verhalen, confronterende vragen en dromen, lichamelijke transformaties en vergeten vrouwen geven richting aan de mentale reis van een jonge schrijfster die moeder wordt.

Bintu, o Bintje para su abuelo, crece en una familia desestructurada en un elevado bloque de pisos en la Bélgica de los años noventa. Su padre viene del Congo y es un fanático religioso, un escritor venido a menos que no encuentra trabajo y que dedica los días a trabajar en sus memorias. Cuanto más se desilusiona, más recurre al alcohol y más agresivo se vuelve en el hogar. A pesar de todo, Bintje lo adora e intenta guiarlo por el buen camino. Sin embargo, cuando comprende que no hay nada que pueda hacer por él, rompe todo contacto. Treinta años después, Bintje está enferma, en la misma cama. Aún vive en aquel deteriorado bloque de apartamentos y lucha contra sus propias adicciones, separada y extrañada de su hijo. Su trabajo como profesora le da algo a lo que aferrarse, hasta que también pierde el control en clase y se ve obligada a afrontar los traumas de su infancia.

Un grup de prieteni se formează în urma unui incident petrecut la un concert al divei pop italiene Verda, la Berlin, în timpul căruia bulgăroaica Nora leșină din cauza unei supradoze de psihostimulante. Cei prezenți în lojă – antreprenorul grec Adrian și fotograful suedez Johan, precum și cuplul din Israel, terapeutul Sol și artista plastică Lilith – o ajută pe suferindă. Treptat, cei șase devin apropiaţi și încep să se întâlnească în diferite locuri din Europa. Fiecare dintre ei pare o persoană de succes și fericită, dar în adâncul sufletului poartă traume din trecut. Aceste traume dau naștere la tot felul de „mici păcate” – dependență de alcool, de psihostimulante, infidelitate, minciună, manipulare și îngâmfare. Nora se îndrăgostește de Johan, iar Adrian și Sol decid să construiască un retreat modern pe insula Creta. Grupul se reunește acolo pentru o vacanță. În timpul terapiei de grup, fiecare își mărturisește „micul” păcat. Lilith declară că a comis adulter cu Adrian. Șocat de cele auzite, Sol se supune unui ritual străvechi: săritura peste taur, care simbolizează judecata divină. Taurul îl rănește. După o vreme, fiecare încearcă să facă față consecințelor acelei zile. Johan nu mai bea. Lilith și Adrian trăiesc împreună în San Francisco. Nora își tratează dependența, iar Sol este invalid. Într-o zi, el primește un colet de la Lilith – vechile sale notițe terapeutice. În ele scrie că Lilith este probabil rodul unui incest. Atunci înțelege că, în timpul ședinței de grup, ea a mințit pentru a-l pedepsi pentru judecata lui crudă. „Micul” ei păcat a fost minciuna, nu infidelitatea. „Paulina Georgieva mizează pe mixul cultural, introduce personaje de naționalități diferite, fără a pierde însă firul bulgăresc, pentru că așa arată lumea contemporană, inclusiv pentru mulți bulgari. Aceasta este lumea companiilor multinaționale, a mobilității facile, dar și a așteptărilor bulgarilor de a trăi la scară macro și de a vedea acest lucru reflectat în literatura noastră.” prof. Amelia Licheva, Portal Cultura „Cred că Mici păcate ocupă o nișă uitată în literatura bulgară – îmbină profunzimea psihologică cu orizontul global, lansând o invitație la empatie. Personajele romanului sunt construite ca ființe vii, ample, caractere complexe, care ascund în ele zone inaccesibile, necunoscute chiar și pentru ele însele.” conf. univ. Kamelia Spasova, Literaturen vestnik

Napisan kao kriminalistički roman, Život je moj opisuje odnose između tri žene različitog društvenog porekla: Anđele Pop, galeristkinje (i sveže majke), Grete Rot, policajke u Odeljenju za ubistva, i Karle [Razije], seksualne radnice. Pateći od postporođajne depresije, Anđela opet oseća snažnu potrebu za kontrolom, potrebu koja se, naposletku, materijalizuje u vidu izložbe koju protagonistkinja osmišljava pod naslovom „Život je moj”, posvećene njenoj ćerki Elizi i sestri Rajsi. Tu se pojavljuje Karla, koju Anđela slučajno upoznaje tokom jednog izlaska u grad, kao i bivši kolega sa fakulteta, novinar Lazar Mitrea. Međutim, Karla je kratkotrajno i ljubavnica Grete, policajke koja je zadužena za istragu sumnjive smrti Anđele Pop. Različite narativne niti prepliću se oko sledeće dileme: da li je smrt Anđele Pop ubistvo ili samoubistvo? Ako je reč o zločinu, ko je krivac? Ima li više saučesnika? Osumnjičeni u ovom slučaju postaju svi koji su bili bliski „žrtvi”. Sumnja i napetost, kako narativna tako i ona među likovima, održavaju se do samog kraja, kada saznajemo da je Anđela Pop iskoristila sve odnose kako bi do kraja sprovela svoj plan: izložbu kao manifest. Želja za samoubistvom i znaci psihičkog klonuća lika rasuti su kroz čitav roman, ali oni ne vode direktno ka zaključku da je to bila Anđelina odluka, te se dilema ubistvo ili samoubistvo zadržava do samog kraja knjige. Život je moj rastavlja stereotipe i predrasude vezane za porodicu, rod, seksualnost i psihičke poremećaje. Roman se, stoga, završava manifestom koji poziva na promišljanje, prihvatanje, razumevanje i empatiju.

Sara ha appena compiuto diciannove anni e, a causa di un trauma represso del passato, sente crescere dentro di sé la paura di morire proprio a quell’età. Per questo motivo trascorre sotto l’ombra dell’ansia l’estate che dovrebbe essere la più spensierata della sua vita, quella tra la fine del liceo e l’inizio dell’università. Esce con gli amici nei club alternativi, cerca di riconciliarsi con l’ex ragazzo Viktor, beve molto e desidera essere notata da tutti, anche se in realtà è una persona introversa. Tutto cambia dopo che, in una stanza buia di un club, Sara ha la sua prima visione, in cui il trauma del passato prende vita: si ritrova di nuovo faccia a faccia con Lara, sua cugina morta proprio a diciannove anni. Sara si sveglia la mattina seguente con un formicolio al braccio; la sensazione si diffonde e Sara scopre di avere una malattia senza nome, con cui potrà convivere normalmente ma che la accompagnerà per sempre. Prendendolo come un primo segnale che la sua paura della morte potrebbe essere fondata, Sara inizia a dedicarsi ossessivamente all’analisi del proprio corpo come qualcosa di fragile e transitorio e, attraverso queste riflessioni, cresce rapidamente. Inizia un corso di pittura, dove incontra Tisa e Balša: entrambi eccentrici, entrambi segnati da incontri passati con la morte e da traumi sepolti. Sara trova in Tisa un modello, mentre si innamora di Balša. Attraverso il rapporto con loro, Sara affronta il suo presente, il suo futuro e il suo passato traumatico.

В „Щом животните” една жена изследва връхлитащото я след раждането на първото ѝ дете – изживяване толкова мрачно, че тя се съпротивлява на езика и смисъла. Търси опора в животинското царство, в старите митове, в снимки, имейли и дори в списъците си за пазаруване от периода около раждането. Как се превръщаш, дълго след като детето ти е дошло на този свят, в майка? И как съединяваш отново отломките от един човек, който се е разпаднал? Разтърсващ разказ, който опипом кара читателя да се замисли. Великолепно отчаяние. — в-к „НРК ханделсблат” Лизелот Мариен дебютира с изключително силен и нищо неподминаващ роман за майчинството. „Щом животните” е едновременно протокол от екзистенциално търсене и творба с блестяща стилистика. — в-к „Тейд”

Náhodná skupina fanoušků italské popové divy Verdy se spřátelí po incidentu na koncertě v Berlíně, kde Bulharka Nora omdlí v důsledku předávkování psychostimulanty. Všichni přítomní v lóži, řecký podnikatel Adrian, švédský fotograf Johan, pár z Izraele, terapeut Sol a umělkyně Lilith, oběti pomáhají. Celá společnost se postupně sbližuje a začíná se setkávat na různých místech Evropy. Každý z nich se zdá být úspěšným a šťastným člověkem, ale hluboko uvnitř si nese traumata z minulosti. Tato traumata rodí v každém z nich „drobný hřích“ – závislost na alkoholu, psychostimulantech, nevěru, lhaní, manipulaci a aroganci. Nora se zamiluje do Johana a Adrian se Solem se rozhodnou vybudovat moderní retreat centrum na ostrově Kréta, kde všichni přátelé stráví společnou dovolenou. Během skupinové terapie se každý z nich podělí o svůj drobný hřích. Lilith prohlásí, že strávila noc s Adrianem. Sol, otřesen tím, co slyšel, podstoupí starověký rituál skoku přes býka, který symbolizuje Boží soud. Rituál se nezdaří a Sol je fatálně zraněn. Postupem času se každý z nich snaží vyrovnat se škodami, které ten den způsobil. Johan přestal pít. Lilith a Adrian žijí společně v San Franciscu. Nora se zotavuje ze závislosti a Sol je invalidní. Jednoho dne dostane Lilith balíček - Solovy staré poznámky z terapie. Píše se v nich, že Lilith je pravděpodobně plodem incestu. Uvědomí si, že na skupinovém sezení lhala, aby Sola potrestala za jeho krutý úsudek. Jejím „drobným“ hříchem byla lež, ne nevěra.

Роман, написан под формата на детективска история, „Животът си е мой“ описва взаимоотношенията между три жени от различен социален произход: Анджела Поп, галеристка (и отскоро майка), Грета Рот, полицай в отдел „Убийства“ и Карла (Разия), секс – работничка. Докато страда от следродилна депресия, Анджела изпитва силна нужда за контрол, нужда, която в края на краищата взима формата на една инсталация, която героинята замисля с името „Животът си е мой“, посветена на дъщеря ѝ Елиза и на сестра ѝ Раиса. В плана ѝ влизат Карла, с която се срещат случайно на едно излизане в града и един бивш състудент, журналистът Лазар Митря. Карла обаче е и любимата – за кратък период от време, на Грета, полицайката, назначена да разследва съмнителната смърт на Анджела Поп. Различните сюжетни линии се заплитат около тази дилема: смъртта на Анджела убийство или самоубийство е? Ако е престъпление, кой е виновникът? Има ли други съучастници? Заподозрени по случая стават всички близки на „жертвата“. Подозрението и напрежението, наративът между героите, се поддържат до края, когато научаваме, че Анджела Поп е използвала всички връзки, за да завърши плана си успешно: инсталация – манифест. Желанието за самоубийство и знаците за деградирала психика на героя са разпръснати през целия роман, обаче не водят до директното заключение, че това е бил изборът на Анджела, така че дилемата престъпление – самоубийство се поддържа до финала на книгата. „Животът си е мой“ деконструира стереотипите и предубежденията, свързани със семейството, с рода, със сексуалността или с психичните смущения. Романът приключва така – с един манифест, който подканва към размисъл, приемственост, разбиране и емпатия.