Come suggerisce il sottotitolo, il libro La cercacose contiene storie su 44 oggetti da vicino e lontano. La curiosa e variegata selezione, ordinata per temi, comprende sorprendenti chicche da tutto il mondo: stivali che arrivano dal Bhutan, mattonelle dai marciapiedi di Barcellona disegnate da Gaudí, bicchieri da vino dai Paesi Baschi, una spilla a forma di cuore da Sarajevo, espradrillas dai Pirenei, scarabei dall’antico Egitto, contenitori della spazzatura da New York, un pezzo del telo arancione proveniente dai The Floating Piers sul lago d’Iseo, un tintinnante drago sloveno, una mappa di Berlino Est e molti altri. Raccontando le storie di oggetti concreti, Ekaterina Petrova in realtà racconta anche dei luoghi da dove provengono – Küstendorf е Kathmandu, Lubiana e Louisiana, Belvedere e Bilbao, Selçuk e Central park – ponendoli contemporaneamente in un più ampio contesto linguistico, storico, antropologico e geografico. Astuta miscela fra diari di viaggio, saggi e racconti, i testi sono attentamente documentati e intessuti di aneddoti curiosi, ma inframmezzati dallo sguardo soggettivo dell’autrice, così come dalla sua personale biografia di viaggiatrice, traduttrice e cercacose. Elaborato artisticamente dall’occhio estetico di Lyuba Haleva, una delle più eminenti illustratrici bulgare contemporanee, l’impostazione grafica del libro è superba e con umorismo coglie l’anima e l’umore delle storie. In questo modo anche il libro stesso diventa un bell’oggetto carico di piacere e gioia, da leggere e rileggere, da avere e regalare.

Ima dvadeset četiri godine, napola je Napuljac, napola Mađar, studirao je u Bolonji i želeo bi da bude režiser i još uvek pokušava da nađe svoj put: ovo je inicijalni foto-robot protagoniste knjige „Da skratim priču“, debitantskog romana Davida di Lorenca. Zove se Davide, upravo kao i autor romana, i prvi put ga srećemo u Budimpešti, u gradu u kojem je rođena i odrasla njegova majka. Napustio je Italiju, prijatelje, porodicu i, uprkos tome što mu život u inostranstvu pruža obilje grotesknih avantura, njegova svakodnevica je dremljiva i nestalna. Preseljenje u Berlin neće ništa promeniti, a stvari će krenuti da se razvijaju tek kada bude primljen u školu filma i preseli se u Rim. Pinjeto, noći provedene u đuskanju (i posledična pustolovna vraćanja kući), umor i novi susreti doprineće novom Davideovom buđenju, rešenom da se uhvati u koštac sa jednom misterijom: besmisleno pojavljivanje, ali sve češće, razbijenog jajeta na stepeništu. Davide di Lorenco uspeva da verno i ironično predstavi svakodnevni život momka na pragu odraslog doba, što u svojoj intimnoj i melahnoličnoj dimenziji, što u beskrajnim rimskim noćima, i zabavama punim alkohola širom Evrope. „Da skratim priču” je opušten i dirljiv roman, koji u potpunosti čuva haotičan ritam i svežinu dvadesetih godina.

Questa storia è una ragnatela di fili spezzati: se si riesce ad afferrarne uno, il resto scivola via. È la storia di un'inquietante serie di morti nel mondo del porno tra Roma, Milano e Torino, ma è anche la storia dell'indagine condotta dall'ispettore capo Vittoria De Feo. È la storia di come una coppia di ventenni, Bet e Teo, sia finita su quella stessa pista in cerca di un colpo per rilanciare il proprio blog, ed è la storia del tentativo di un giornalista di gossip di fare lo scoop della vita. Attorno alle loro complicate ricerche si muove un coro surreale di personaggi grotteschi: chirurghi che si arricchiscono commerciando sex toy modellati sull'anatomia delle pornostar morte, avvocati luciferini che tengono i tirocinanti al guinzaglio, analisti forensi che tentano di sfondare come youtuber, ex attori di programmi per bambini caduti in disgrazia, psichiatri che si travestono da avocado durante le sedute, influencer verbose strafatte di cocaina, untuosi manager di attrici hard. Il tutto accompagnato e condito da droghe sintetiche e contratti di sottomissione, mani mozzate e crostate al limone, conigli domestici e programmi trash, magazzini Ikea e set pornografici. Dietro la detection più pura si dipanano coniugazioni di una pornografia dell’essere per la quale, oramai, non esiste più nulla di osceno.

Tiene veinticuatro años, es mitad napolitano y mitad húngaro, estudió en Bolonia, quiere ser director y todavía está encontrando su camino: este es el identikit de partida del protagonista de Seré beve, el brillante debut de Davide Di Lorenzo. Se llama Davide, tal y como el autor de la novela, y lo encontramos por primera vez en Budapest, ciudad en la cual nació y creció su madre. Ha dejado atrás Italia, los amigos, la familia y, aunque la vida en el extranjero no le libra de aventuras grotescas, su día a día es somnoliento y vagabundo. Un viaje a Berlín no cambiará las cosas, que, en cambio, empezarán a moverse solo con su admisión a una escuela de cine y su traslado a Roma. El Pigneto, las noches de baile (y los consiguientes regresos rocambolescos), el cansancio y nuevos encuentros contribuirán a despertar a Davide, empeñado en darle vueltas a un misterio: la aparición sin sentido, pero cada vez más frecuente, de un huevo roto en el rellano. Davide Di Lorenzo consigue contar con irónica fidelidad la vida cotidiana de un chico en el umbral de la edad adulta, tanto en su dimensión doméstica y melancólica como en las infinitas tardes romanas, o en las fiestas alcohólicas por toda Europa. Seré breve es una novela desenfadada y conmovedora, que conserva el ritmo desenfrenado y la frescura de los veinte años.

Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească. Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui. Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc. Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă. Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică. O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani. În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.

Stern, de ocho años, vive en Greystadt. Su padre es diplomático y su madre, una artista de carácter reservado, se va encerrando cada vez más en sí misma. Aunque no se indica de manera explícita, el lector comprende desde el principio que los padres de Stern se están divorciando. Aparece la tía Emma (hermana de un amigo íntimo del padre de Stern, un joven y ambicioso coronel del ejército), que debe cuidar del niño mientras su padre está de viaje de trabajo en el extranjero. Él ha prometido volver para el cumpleaños de Stern justo antes de Navidad, pero pronto queda claro que cumplir esa promesa es muy complicado, al igual que la situación política del país. Greystad recuerda sospechosamente a Sofía, pero podría ser cualquier otra capital de Europa central o del este. Tampoco queda claro cuándo se desarrolla la historia: a lo largo de la narración se intercalan diversas referencias a los años 30, 40, finales de los 80 o incluso a la época actual. Esto crea una atmósfera onírica de déjà vu y déjà vécu, provocando una sensación de repetición de la historia, así como de memoria y trauma. La novela mezcla tramas paralelas y alusiones a temas como el populismo, las organizaciones paramilitares de extrema derecha y los peligrosos efectos de las redes sociales. El libro comienza con varios sucesos, en apariencia inconexos, en Greystad. Empiezan a desaparecer de manera aleatoria zapatos de casas situadas en diferentes partes de la ciudad; un misterioso aristócrata con planes ambiciosos llega en su dirigible. Su residencia voladora permanece flotando de forma amenazadora sobre la ciudad, encarnando así la sensación de peligro e inquietud que se cierne en el aire. El barón tiene un plan retorcido que se revelará mucho más tarde: robar los sueños de los habitantes de Greystad.

Blocuri uriașe într-un oraș de provincie, anii nouăzeci. Bintu crește într-o familie care se destramă. Tatăl ei congolez este un fanatic religios, un scriitor care ajunge la sapă de lemn, nu își găsește de lucru, iar pe timp de zi își scrie memoriile. Pe măsură ce frustrarea lui crește, bărbatul recurge din ce în ce mai des la băutură și devine mai agresiv acasă. Cu toate astea, Bintu își adoră tatăl și încearcă să nu-l lase să se abată de la calea cea bună. Atunci când devine evident că acesta nu mai poate fi salvat, rupe orice legătură cu el. Treizeci de ani mai târziu, Bintu îi calcă pe urme. Divorțată și înstrăinată de fiul ei, încă se confruntă cu propriile dependențe și locuiește tot în blocurile care între timp s-au degradat. Jobul ei ca profesoară îi oferă o oarecare stabilitate, până ce pierde controlul și la școală și e constrânsă să își confrunte traumele din copilărie. „Salumu reușește să o descrie pe Bintu din interior spre exterior, așa cum fac autorii de romane experimentați. Prin intermediul detaliilor expresive, Salumu realizează un portret autentic al trei vieți chinuite: cea a lui Bintu, cea a tatălui Yuma și cea a mamei Kristel. Bintu e un debut de vis.” - De Standaard **** „Salumu descrie dureros de sincer, într-o proză sumbră, dar precisă, cum e să trăiești ca fată și femeie de culoare într-o lume în care culoarea pielii continuă să fie un factor decisiv. Bintu e un debut puternic despre ‘rasismul din viața de zi cu zi’.” - Het Nieuwsblad ****

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent

Se habrá imaginado alguna vez la antigua profesora de lengua ucraniana, Vira Tykha, de 72 años, que pasaría el ocaso de su vida —una vida no exenta de dificultades, pero en conjunto feliz— en una residencia de ancianos? Por supuesto que no. Menos aún se podía imaginar que la llevaría allí su único y querido hijo. Pero la señora Vira está convencida de que no es para siempre. Es verano de 2022, el país está en guerra; su hijo Tolia se pasa el día haciendo de voluntario; su nuera y los niños se han visto obligados a refugiarse en el extranjero; mientras su pueblo en la región de Kiev se está recuperando de los combates y la ocupación. Quizás sea realmente mejor pasar una temporada allí con su corazón enfermo y para que su hijo no se preocupe. La residencia está lejos de la línea del frente, en un pequeño pueblo relativamente seguro, donde la guerra solo existe en la televisión, en compañía, por así decirlo, de sus coetáneos. Aunque esos coetáneos superen con creces los setenta años. Pero en lugar de ancianos sociables, Vira Tykha acaba en un mundo de viejos heridos, ariscos y sarcásticos, que día tras día no hacen más que contemplar cómo sus vidas llegan a su ocaso. «Donde se pone el sol» es un relato cálido y conmovedor sobre el final de la vida. Una novela que aborda temas importantes y dolorosos a través de las historias de sus personajes y de sus relaciones, sobre todo con sus propios hijos. Es un texto terapéutico, tan necesario para todos nosotros en estos tiempos difíciles. O, como dice la propia autora, un libro tirita para un corazón herido.

Ćrtice so roman o Miji in njeni družini, ki se ji je po osamosvojitvi Slovenije zgodil t. i. izbris. Izbris prebivalcev je bil eden najtemnejših trenutkov v sodobni slovenski zgodovini: leta 1992 je bilo več kot 25.000 ljudi – večinoma nekdanjih državljanov drugih jugoslovanskih republik – nezakonito izbrisanih iz registra stalnih prebivalcev. Čez noč so izgubili pravni status, osebne dokumente in temeljne človekove pravice, s čimer so postali nevidni v lastni državi. Roman razpira tišino okoli te travme – o njej ne govori ne družina ne družba. Mijina zgodba ponuja intimen vpogled v drugo, manj slovesno plat slovenske osamosvojitve in razpada Jugoslavije. S prefinjenim humorjem in tankočutnim pripovednim glasom avtorica razkriva, kako se družbene in politične spremembe zrcalijo v vsakdanjem življenju posameznika. Slovenska literatura s tem romanom prvič dobi obravnavo izbrisa skozi perspektivo otroka – deklice, ki sprva ne razume pomena državljanstva, mej in identitete, a skozi odraščanje vse bolj dojema, zakaj je pomembno, da imaš “dovolj črtic” na zadnji črki svojega priimka.

Ta opowieść to pajęcza sieć pozrywanych nici: jak już uda się złapać jedną z nich, reszta natychmiast wymyka się z rąk. To historia o niepokojącej serii zgonów w pornoświatkach Rzymu, Mediolanu i Turynu, ale też o śledztwie prowadzonym przez nadkomisarz Vittorię De Feo. To opowieść o tym, jak na ten sam trop wpada pewna para dwudziestolatków, Bet i Teo, poszukując historii, która przywróci świetność ich blogowi, i pewien dziennikarz brukowca szukający tematu życia. W trakcie własnych prywatnych śledztw trafiają na surrealistyczną galerię groteskowych postaci: chirurgów, którzy zbijają fortunę projektując seks-zabawki w oparciu o anatomię ciał zmarłych gwiazd porno, adwokatów z piekła rodem, którzy trzymają swoich stażystów na krótkich smyczach, ekspertów medycyny sądowej, którzy chcą się stać youtuberami, upadłych aktorów z programów dziecięcych, psychiatrów przebranych za awokado, influencerek-kokainistek i przebiegłych managerów gwiazd porno. Wszystko okraszone narkotykami i zakazami zbliżania się, obciętymi dłońmi i cytrynowym ciastem, królikami domowymi i śmieciową telewizją, magazynami Ikea i planami fimów porno.

Osemletni Stern živi v Graustadtu. njegov oče je diplomat, mama pa zadržana umetnica, ki se vedno bolj zapira vase. Čeprav ni izrecno napisano, bralci hitro sprevidijo, da se starša razhajata. Pojavi se teta Ema (sestra očetovega bližnjega prijatelja, mladega in ambicioznega polkovnika), ki skrbi za otroka med očetovim službenim potovanjem v tujino. Obljubil je, da se bo vrnil za Sternov rojstni dan tik pred božičem, vendar kmalu se izkaže, da bo težko izpolnil obljubo, saj se je politična situacija v državi spremenila. Graustadt močno spominja na Sofijo, kljub temu pa je lahko katerokoli drugo srednje- ali vzhodnoevropsko glavno mesto. Neznan ostaja tudi dogajalni čas – po pripovedi so razpršeni razni znaki, ki spominjajo na 30., 40., konec 80. let ali celo sedanjost, kar ustvarja občutek déjà vu in deja vécu, kot bi se zgodovina ponavljala s spomini in travmami. V romanu se prepletajo pripovedne in dogajalne niti ter aluzije na teme, kot so populizem, paravojaške skrajno desničarske organizacije in škodljive posledice družbenih omrežij. Pripoved se začne z nekaj navidezno nepovezanimi dogodki v Graustadtu. Iz tovarn na različnih koncih mesta začne izginjati obutev, z zračno ladjo prispe skrivnostni aristokrat z visokoletečimi vizijami. Leteča rezidenca preži nad mestom in vznemirja prebivalce. Baron ima za hrbtom načrt, ki bo razkrit mnogo kasneje – ukrasti sanje prebivalcem Graustadta. »Prvi roman bolgarskega pisatelja je prava literarna senzacija med zgodbo o odraščanju in politično izmišljijo.« Libération, Francija »Veselo-mrakobno-sladko-grenko vračanje v otroštvo nekega odraslega.« Kristin Dimitrova, pisateljica, Literaturen vestnik »Poletje v Burlandiji je težko žanrovsko označiti, saj vsebuje elemente fantastike, zgodovinskega romana, pravljice, pustolovske pripovedke z demonskimi silami. Prav možnost pobega, osebno svetlo obzorje, dela knjigo Milanova tako nežno in berljivo. Čeprav se dogajanje odvija pod zatiralsko senco zračne ladje, ki lebdi nad mestom, v njem ni nič grozljivega ali brezupnega. Gre za iskriv roman o igri z zlom.« Julija Rone, Toes

Історична фантастика «Вихід ягнят» бере початок із наслідків масакри, вчиненої над однією громадою на заході Румунії одразу після підписання Віденського диктату у 1940 році. Початок Другої світової війни застає Домніку та братів Ромі й Мікулуша в замку родини Телекі, де вони працюють слугами. Дізнавшись, що їхнє село було атаковане, вони вирушають у дорогу, щоб урятувати матір. Однак єдиний шлях утечі від озброєних гортіївських військ — це мережа підземних тунелів, прокопаних між фортецями Трансильванії (на початку книги є мапа цієї мережі), у яких румунські біженці шукають свої родини та шлях до свободи. У Підземеллі відбуваються різноманітні сутички, адже не всі галереї були завершені, запаси в коморах вичерпуються, а шпигун, посланий угорцями, проносить усередину мішок із динамітом. Паралельно з драмою біженців розгортається й історія кохання між Ромі та Домнікою, які губляться один від одного. Домніка залишається заручницею в хуторі, населеному групою російських шпигунів, тоді як Ромі переслідує син графа Телекі разом зі своїми солдатами. «Вихід ягнят» — це не лише динамічна історія про дороги та кордони, а й роман, що відкриває діалог на теми вигнання, колективної пам’яті та прав жінок, спонукаючи нас наприкінці замислитися: яку ціну ми готові заплатити за свободу і яку спадщину обираємо залишити майбутнім поколінням?

Star je 24 let, je pol Neapeljčan in pol Madžar, študiral je v Bologni, rad bi bil režiser in še vedno čaka, da bo našel svojo pot: to je uvodni oris protagonista knjige Bom kratek, sijajnega prvenca Davideja di Lorenza. Ime mu je Davide, tako kot avtorju romana, in prvič ga srečamo v Budimpešti, mestu, v katerem se je rodila in odrasla njegova mati. Zapustil je Italijo, prijatelje, družino, in čeprav mu življenje v tujini ne prizanaša z grotesknimi avanturami, je njegov vsakdan dremoten in potepuški. Selitev v Berlin ne bo spremenila stvari, ki se bodo začele premikati, šele ko bo sprejet v filmsko šolo in se bo preselil v Rim. Predel Pigneto, preplesane noči (in neverjetni povratki, ki jim sledijo), utrujenost in nova poznanstva bodo prispevali k ponovnemu prebujenju Davideja, ki si glavo razbija z eno samo skrivnostjo: z razbitim jajcem, ki se brez smisla, a vedno pogosteje pojavlja na stopnišču. Davide Di Lorenzo z ironično zvestobo opisuje vsakodnevno življenje fanta na pragu odraslosti, tako domačo in melanholično dimenzijo kot brezkončne rimske večere ali pivske zabave po vsej Evropi. Bom kratek je razposajen in ganljiv roman, ki ohranja razmajan ritem in svežino dvajsetih let.

“Sve dobre barbike” je roman o Vanji, milenijalki koja puni trideset godina i shvata da u njenom životu ništa nije kako je mislila da će biti. Nije postala poznata umetnica, već je scenaristkinja jeftinih sapunica, nema decu, nije u ljubavnoj vezi, anksiozna je preko svake mere i odnosi sa članovima porodice joj nisu baš najbolji. Kada joj se na vratima stana pojavi bivša devojka sa bebom, Vanja je uprkos činjenici da joj je Svetlana slomila srce, pušta da ostane kod nje neko vreme. To je navede da preispita svoj život. Rastrzana između želje da radi ono što voli i uspe da preživi u Beogradu danas, Vanja shvata da mora nešto da promeni. Ishitreno daje otkaz na sapunici koju piše, a istovremeno je gazda izbacuje iz stana da bi uselio bračni par iz Rusije od koga može da dobije mnogo veću kiriju. Svetlana odlazi, iznova je napušta, a Vanja ostaje sama i odjednom se oseća kao da je iznova devojčica koja ne može da se brine o sebi. Dok pakuje stvari, slučajno prospe ključalu vodu po svojoj nozi i napravi ozbiljnu opekotinu. A onda se zapita - da li je zaista bilo slučajno? Ne znajući šta da radi, Vanja se vraća da živi kod majke, u mali grad nadomak Beograda, a tamo je čeka sve ono od čega je pobegla.