Mia ha ventisette anni e guarda ogni giorno il peggio del mondo: fa la moderatrice di contenuti e deve censurare i video più violenti che circolano online. Da quando il suo ex fidanzato Ruben è morto folgorato nella vasca da bagno, vive in un loop di nichilismo e rimorso, anestetizzata da quel lavoro e dagli psicofarmaci, ravvivata solo a tratti dall’amicizia di Dennis e Miriam. Il passato con Ruben è un archivio di ricordi feroci come quelle immagini che deve rimuovere dalla rete ma non può cancellare dalla sua memoria: ricatti emotivi di lui, che la accusa di consumarlo come una mantide; e paura di abbandonarlo. Ma quando si imbatte nel video di Sofia, una ragazza che le somiglia e che si butta da un ponte, Mia si riscuote e si mette sulle sue tracce: ne incontra il fidanzato Lapo, musicista in ascesa, e l’amica Margot, escort e ballerina in un night, e da entrambi si lascia sedurre, in una girandola di specchi. Finché Mia, con Miriam e Margot, decide di darsi un’alternativa, in un patto di sorellanza fuori dagli schemi che riuscirà a rompere il guscio del suo dolore. “Mantide” racconta il percorso di una giovane donna che sfida la perdita e la solitudine, ribellandosi all’atavico senso di colpa femminile per proiettarsi in avanti, verso la luce di una se stessa futura.

Мислила ли си е някога бившата учителка по украински език, 72-годишната Вира Тиха, че в края на своя , макар не лек, но напълно щастлив живот, ще се озове в Дом за възрастни хора? Разбира се, че не. Още по-малко си е представяла, че там ще я заведе единственият ѝ и толкова обичан син. Госпожа Вира беше убедена, че няма да остане тук задълго. Просто е лятото на 2022 година и е война, синът ѝ Толя работи като доброволец денонощно, снаха ѝ е принудена да се евакуира с децата в чужбина, а селото в Киевска област, където живеят, бавно се съвзема след бойните действия и окупацията. За нея, с нейното слабо сърце, за да не безпокои сина ѝ, може би наистина е по-добре засега да остане тук, по-далеч от фронтовата линия, в относително спокойното малко селце, където войната съществува сякаш само по телевизията, в компанията, така да се каже, на връстници. Макар че тези „връстници” отдавна са прехвърлили седемдесетте. Вместо общителни и добронамерени старци, Вира Тиха попада в свят на наранени, хапливи, саркастични старчоци, които ден след ден просто наблюдават как животът им бавно се претъркулява отвъд небесния хоризонт. Там, където залязва слънцето е топъл и разтърсващ разказ за живота в неговия залез. Роман, който повдига важни и болезнени теми чрез историите на своите герои и чрез сложните им взаимоотношения, най-вече с децата им. Текст с терапевтично въздействие, от което всички ние толкова се нуждаем в тези трудни времена. Както казва самата авторка, това е книга-пластир за наранено сърце.

Sara je tek napunila devetnaest godina i, zbog potisnute traume iz prošlosti, oseća rastući strah da će te godine umreti. Iz tog razloga, ono što bi trebalo da bude najbezbrižnije leto u životu, između srednje škole i fakulteta, ona provodi u senci anksioznosti. Izlazi sa društvom po alternativnim klubovima, pokušava da se pomiri sa bivšim dečkom Viktorom, puno pije i želi da je svi primete iako je suštinski povučena. Sve se menja nakon što Sara u mračnoj prostoriji kluba ima prvo snoviđenje u kom trauma iz prošlosti oživi - ponovo se susreće sa devetnaestogodišnjom, sestrom od tetke, Larom. Sara se budi sledećeg jutra sa trnjenjem u ruci, ono se širi i Sara otkriva da ima neimenovanu bolest, s kojom će živeti normalno, ali će je zauvek pratiti. Sara, dobijajući prvu naznaku da je njen strah od smrti opravdan, počinje panično da se bavi analiziranjem tog pojma, svog tela kao nečega što je krhko i prolazno, i kroz ta razmišljanja ubrzano odrasta. Kreće na pripreme za slikarstvo gde upoznaje Tisu i Balšu, njih dvoje su ekscentrični i oboje su se u prošlosti susreli sa smrću, i jedan i drugi imaju zakopane traume. Sara u Tisi pronalazi uzor, a u Balšu se zaljubljuje. Kroz odnos sa njima Sara se suočava sa svojom sadašnjošću, budućnošću i prošlošću - porodičnom tragedijom, koja joj je obeležila celo odrastanje, smrt njene sestre od tetke Lare.

Ușurarea pe care o simte Ernest când tatăl său se sinucide nu durează prea mult. În curând descoperă că rănile din trecutul său, cele pe care le credea uitate, sunt mai vii ca niciodată. Ocazia de a locui într-o casă adevărată, așa cum numește el casa pe care o moștenește, îi reînvie dorința care îl însoțește încă din copilărie: aceea de a-și întemeia o familie ideală. Însă neputința de a-și înțelege mama și soția, care insistă să preia controlul asupra vieților lor, influența constantă a tatălui și reapariția unei vechi iubiri zguduie temeliile prezentului său, pe care Ernest intenționează să-și construiască noua și idilica realitate. O casă adevărată se remarcă prin tematica profundă și contemporană, dublată de note de umor și de o tensiune psihologică progresivă ce accentuează atmosfera familiară și dinamică a romanului.

Priča o mladoj ženi koja luta kroz nadrealnu Varšavu u pocepanoj venčanici. Umazana je zlatnom farbom, umesto torbice drži flašu vina, a u korsetu krije ukradeni predmet. Povratak kući otežavaju joj apokaliptična žega i oblak crnog dima koji se nadvija nad gradom. Ljudi koje sreće usput iznenađuju čak i više od vremena u prestonici. Ambroži želi da stvori remek-delo, iako mu manjka talenta. Ramona se rukama klijentkinja bavi na kompleksan način: radi manikir i proriče sudbinu iz dlanova. Stefan tvrdi da je albino – ili je to barem jedan deo njegovog tela. Razgovori sa njima služe kao izgovor da ispriča nešto o sebi i sopstvenim iskustvima. Ili pre: o osobi u koju se trenutno uživljava, jer pravo ime junakinje do samog kraja ostaje tajna. Znamo samo njen pseudonim – pod imenom cam girl Vajolet Lav ona nastupa pred muškarcima koji joj plaćaju za ispunjavanje fantazija, i to ne samo seksualnih.

Mia are douăzeci și șapte de ani și vede în fiecare zi ce e mai rău în lume: lucrează ca moderatoare de conținut și trebuie să cenzureze cele mai violente videoclipuri care circulă online. De când fostul ei iubit, Ruben, a murit electrocutat în cadă, trăiește prinsă într-un cerc vicios de nihilism și remușcare, amorțită de jobul pe care îl are și de medicația psihiatrică, însuflețindu-se doar pe alocuri datorită prieteniei cu Dennis și Miriam. Trecutul cu Ruben este o arhivă de amintiri cumplite, asemănătoare imaginilor pe care trebuie să le elimine de pe internet, dar pe care nu le poate șterge din propria memorie: șantajele lui emoționale, prin care o acuza că îl consumă ca o călugăriță, insecta carnivoră care își devorează partenerul și teama de a-l părăsi. Dar când dă peste videoclipul Sofiei, o fată care îi seamănă și care se aruncă de pe un pod, Mia se trezește și pornește pe urmele ei: îl întâlnește pe iubitul acesteia, Lapo, un muzician în plină ascensiune, și pe prietena ei Margot, escortă și dansatoare într-un club de noapte, lăsându-se sedusă de amândoi, într-un joc de oglinzi amețitor. Până când Mia, împreună cu Miriam și Margot, decide să-și ofere o alternativă, într-un pact de fraternitate neconvențional, capabil să-i spargă, în cele din urmă, carapacea durerii. În fragilitate există o formă de disperare și de resemnare pe care nu vom reuși niciodată să o controlăm pe deplin. Și asta ne-ar putea distruge, fiindcă fragilitatea nu înseamnă neapărat slăbiciune. Cu Ruben a fost dragoste la prima vedere. Știu că nu e iubire, ci fascinație, carnea care se caută și se dorește, trupuri care se recunosc reciproc, așa cum rechinul simte sângele. Și acum, dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai frumoasă zi din viața mea, aș răspunde fără să clipesc: ziua în care l-am întâlnit. Și totuși știu că nu e adevărat, că au existat și alte zile. Că, dacă ceea ce trăiam noi era iubire, atunci iubirea nu există.

In Als de dieren onderzoekt een vrouw wat haar is overkomen na de geboorte van haar eerste kind – een ervaring zo donker dat ze zich tegen taal en betekenis verzet. In het dierenrijk, in oude mythes, in foto’s, e-mails en zelfs boodschappenlijstjes uit haar kraamtijd, zoekt de vrouw naar houvast. Hoe word je, lang nadat je je kind op de wereld hebt gezet, alsnog moeder? En hoe verenig je opnieuw de brokstukken van een mens, nadat die uit elkaar is gevallen?

Каква следа оставяме? На какво сме готови, за да постигнем целта си? Какво бихме пожертвали, за да сме в мир със себе си? Две двойки, чиито пътища не би трябвало да се пресекат – различно социално положение, образование, среда. Общото помежду им – мечтата за дете. Тя ги изправя един срещу друг в най-важната битка в живота им.

Nawet jeśli wszyscy zapomną – książka o poszukiwaniu tożsamości, poczuciu obcości i niezrozumieniu – to pierwsza powieść Selmy Skenderović, laureatki głównej nagrody na Festiwalu Młodej Literatury Urška 2020. W swojej książce autorka zadaje pytania, które wybrzmiały już w jej debiucie – zbiorze opowiadań Zakaj molčiš, Hava? (Dlaczego milczysz, Hava?). To utrzymana w intymnej narracji pierwszoosobowej historia o dorastaniu, wstydzie związanym z pochodzeniem społecznym, konsekwencjach przemocy w rodzinie, poczuciu obcości i problemach z tożsamością. Jak masz żyć, gdy jesteś obcy zarówno „tutaj”, jak i „w domu”? Zina to córka mieszkających w Słowenii imigrantów z Kosowa, która postanawia studiować w Lublanie. Przy przeprowadzce z niewielkiego słoweńskiego miasta do lublańskiego akademika szuka swojej drogi między światami, które określają jej tożsamość. Te dwa światy to „tutaj” w Słowenii, i „tam” w Kosowie; to jej własny świat i świat jej rodziców; to świat jej i innych imigrantów oraz świat Słoweńców; w końcu to dwa światy wewnątrz niej samej. Przepołowić się, odseparować, utożsamić, zbliżyć, wtopić czy wyodrębnić? Ale z kim albo od kogo, skoro ostatecznie wszyscy jesteśmy tylko ludźmi. Zina bacznie obserwuje swoje otoczenie, rodziców i samą siebie. Zastanawia się, kim w ogóle jest. Pragnie mieć swoją przestrzeń, świat, w którym spotka się z czułością, nie z przemocą. Im mniej patriarchalnych wzorców przeniesie do swojego coraz bardziej samodzielnego życia, tym lepiej dla niej. Zina zdaje sobie z tego sprawę. Wie też, że każdy sam wyznacza sobie ścieżkę życiową – przynajmniej od momentu, gdy zdobędzie się na powiedzenie „nie” manipulacji i biciu, które niekiedy wciąż uchodzą za właściwą metodę wychowawczą. Zina, przenikliwie analizując i komentując wydarzenia z życia jej oraz jej rodziny z Kosowa, pokazuje różnice między ludźmi, których dzieli „zaledwie” 700 kilometrów – albo choćby tylko kilka centymetrów. Portal Dobre knjige

Kresećka to powieść o Mii i jej rodzinie, którą po ogłoszeniu niepodległości przez Słowenię spotkał tzw. izbris (wymazanie). Wydarzenie to stanowi jedną z najciemniejszych kart współczesnej słoweńskiej historii: w 1992 roku ponad 25 tys. osób – głównie dawnych obywateli innych republik jugosłowiańskich – zostało bezprawnie usuniętych („wymazanych”) z rejestru stałych mieszkańców. Z dnia na dzień stracili status prawny, dokumenty i podstawowe prawa człowieka, a w rezultacie stali się niewidzialni we własnym kraju. Powieść przedstawia towarzyszącą tej traumie ciszę – wymazanie nie pojawia się bowiem ani w rozmowach rodzinnych, ani w dyskursie społecznym. Historia Mii pozwala spojrzeć na ogłoszenie niepodległości przez Słowenię i rozpad Jugosławii ze strony innej niż znana nam z podręczników. Posługując się subtelnym humorem i zniuansowaną narracją, autorka odsłania, jak zmiany społeczne i polityczne znajdują swe odbicie w codziennym życiu jednostki. Za sprawą Kresećki po raz pierwszy w literaturze słoweńskiej wymazanie zostało pokazane z perspektywy dziecka – dziewczynki, która na początku nie rozumie znaczenia obywatelstwa, granic i tożsamości, a dorastając, coraz bardziej uświadamia sobie, czym ć na końcu jej nazwiska różni się od słoweńskiego č. Debiut Tiny Perić – mimo że podejmuje trudną tematykę wymazania, w przypadku której niemal każde zdanie pociąga za sobą ból – nie jest przepełniony goryczą. Biurokratyczna decyzja, określana w dzieciństwie głównej bohaterki jako „problem z dokumentami”, nie tylko doprowadziła do usunięcia ojca Mii z rejestru stałych mieszkańców, uniemożliwiła mu pracę i pozbawiła go wszelkich praw, lecz w pewnym sensie wymazała go z jej życia. Na szczęście nie na stałe. Milica Antić Gaber

„Nu vreau să spun prea multe, dar eu zic că totul a început s-o ia la vale cu Tom Keller atunci când unchii ăia doi ai lui l-au luat noaptea în pădure și l-au pus să facă lucruri pe care un copil de nouă ani n-ar trebui să le facă.” Așa începe Animalele, romanul de debut al lui Gijs Wilbrink. Acțiunea se desfășoară în provincia neerlandeză Achterhoek, printre motociclete, braconieri, crescătorii de nurci și afaceri clandestine. În această zonă mistică limitrofă, plină de secrete, crește Tom Keller, mezinul celei mai cunoscute familii din regiune, binecuvântat cu un talent divin pentru motocross. Când, ani mai târziu, dispare brusc, fiica sa răzvrătită se întoarce în satul lui natal ca să-l caute, ceea ce duce la o reuniune de familie dramatică. „De la prima frază autorul te aruncă imediat în lumea sa cu o alură care rivalizează cu frazele de început ale romanelor lui Gabriel Garcia Márquez. Un roman impresionant. Intimidant de bun.” - de Volkskrant „În romanul răsunător de debut al lui Gijs Wilbrink, simți cum stau la pândă privirile pătrunzătoare ale vieții rurale. E un roman care te bucură fără niciun dubiu.” - NRC

Tacere e diventare complice? Oppure rivolgersi alla giustizia e temere la vendetta? Mateo torna nella casa di famiglia a Madrid dopo essere stato licenziato dallo studio di architettura in cui lavorava a Barcellona. Quando per caso trova una pistola tra gli effetti personali di Juan, suo padre, sospetta che lui fosse coinvolto in un attentato dell’ETA avvenuto vent’anni prima nel quartiere. Parallelamente, il lettore conoscerà la storia di Malen, che nel 2000 pianificò nello stesso quartiere di Juan e Mateo l’omicidio di un giudice la cui esecuzione portò a un esito inaspettato. L’indagine di Mateo per cercare la verità lo porterà a svelare segreti nascosti che potrebbero minare irrimediabilmente le fondamenta della sua vita e delle persone che ama. Prendendo spunto da un attentato realmente avvenuto venticinque anni fa a Madrid, nel suo primo ed emozionante romanzo Antonio Lleras riflette sulla redenzione e sulla possibilità di cambiare vita. E su come, decenni dopo la fine dell'ETA, vittime e carnefici cerchino di ricostruire le loro vite dopo un passato comune fatto di violenza e vendetta.