«Уся любов із обпаленої фотографії» висвітлює стосунки трьох поколінь жінок, які сприймають світ майже несумісними способами. Родина та її крихка рівновага похитнуті раптовою госпіталізацією найстаршої з них. Паралізуючі страхи набувають чітких обрисів у наближенні неминучої смерті. Їхні механізми захисту, особливо способи, якими кожна паразитує на житті іншої — в ім’я обов’язку та материнської любові — виходять на поверхню. А Лея, яка перебуває посередині цієї дистанції, є тією, хто фіксує зміни, хто просіює реальність, намагається її записати й надати їй сенсу; вона є тією, хто постійно веде переговори зі своєю ідентичністю, прагнучи з’ясувати, хто вона поза ролями доньки та матері, і знайти шлях до тихої гавані. — Елі Бедікe, видавець.

Съвременен Киев, въздушна тревога. Студентката Леся се укрива в мазето. Там случайно попада на дневника на друга студентка, медицинската сестра Наталя. Започва да чете. Наталя описва двуседмичния период преди навлизането на Червената армия в Киев и първите седмици на украинската независимост. Разказът започва с бягството на неин пациент. Той е бивш високопоставен царски чиновник, който страда от необичайна форма на шизофрения. Чрез изучаването на заболяването, Наталя се надява да си изгради име в психиатрията. За да запази достъпа си до пациента, тя трябва да предотврати бъдещите му опити за бягство. Това я принуждава сама да се заеме със спасяването на семейството му от града, защото именно заради тях той се опитва да избяга. Наталя е принудена да се довери на новия си познат Анатол и да спечели доверието на по-голямата дъщеря на пациента, Кася (Касандра), за да успее да изпълни обещанието си. Кася е главата на семейството и има свои проблеми – има ужасяващи видения, които винаги се сбъдват. Търсенето на билети за напускане на града се проточва заради поредица от, на пръв поглед, случайни нещастия. Към тях се добавя и болшевишкото въстание в града, в което са замесени близките на Наталя. Момичето се разкъсва между дълга към пациента и патриотизма, който я задържа при ранените и новозародилата се любов към офицера Васил. След разговорите със семейството на пациента, пъзелът се подрежда и Наталя разбира, че Анатол не е този, за когото се представя. В действителност той има стари сметки със семейството на пациента. Васил не помага на Наталя, а се опитва да провали бягството им. Благодарение на връзките си с украинските военни момичето все пак успява да изведе семейството с военен автомобил. Дали самата Наталя напуска града, остава отворено за читателска интерпретация. Отбой на тревогата. Леся разбира как дневникът на Наталя се е озовал в мазето. Романът завършва с три епилога – от Анатол, Васил и от близка на Наталя. През цялата книга се появяват и бележки, стилизираниот Кася, идващ от едно мистично извънвремие. История за първата украинска война за независимост през XX век, разказана от женска и ясна феминистична гледна точка на 20-годишна авторка. Книгата представя и различните жители на тогавашен Киев, от известни чужденци като Ярослав Хашек и Томаш Гариг Масарик до активните киевски евреи и поляци.

Мислила ли си е някога бившата учителка по украински език, 72-годишната Вира Тиха, че в края на своя , макар не лек, но напълно щастлив живот, ще се озове в Дом за възрастни хора? Разбира се, че не. Още по-малко си е представяла, че там ще я заведе единственият ѝ и толкова обичан син. Госпожа Вира беше убедена, че няма да остане тук задълго. Просто е лятото на 2022 година и е война, синът ѝ Толя работи като доброволец денонощно, снаха ѝ е принудена да се евакуира с децата в чужбина, а селото в Киевска област, където живеят, бавно се съвзема след бойните действия и окупацията. За нея, с нейното слабо сърце, за да не безпокои сина ѝ, може би наистина е по-добре засега да остане тук, по-далеч от фронтовата линия, в относително спокойното малко селце, където войната съществува сякаш само по телевизията, в компанията, така да се каже, на връстници. Макар че тези „връстници” отдавна са прехвърлили седемдесетте. Вместо общителни и добронамерени старци, Вира Тиха попада в свят на наранени, хапливи, саркастични старчоци, които ден след ден просто наблюдават как животът им бавно се претъркулява отвъд небесния хоризонт. Там, където залязва слънцето е топъл и разтърсващ разказ за живота в неговия залез. Роман, който повдига важни и болезнени теми чрез историите на своите герои и чрез сложните им взаимоотношения, най-вече с децата им. Текст с терапевтично въздействие, от което всички ние толкова се нуждаем в тези трудни времена. Както казва самата авторка, това е книга-пластир за наранено сърце.

Као што је истакнуто у њеном поднаслову, књига Сваштоловац садржи приче о 44 необична предмета из близине и даљине. Радознали и разнолик избор, тематски распоређен, обухвата изненађујућа открића из целог света: чизме из Бутана, плочице из Барселоне по дизајну Гаудија, чаше за вино из Баскије, брош у облику срца из Сарајева, еспадриле са Пиринеја, скарабеји из старог Египта, канту за отпатке из Њујорка, комад наранџасте тканине са „Плутајућих пристаништа“ у језеру Изео, словеначког змаја, мапу Источног Берлина и још много тога. Причајући приче о конкретним предметима, Екатерина Петрова заправо говори и о местима из којих потичу – Дрвенграду и Катмандуу, Љубљани и Луизијани, Белведеру и Билбау, Селчуку и Централ парку – а истовремено их ставља у шири лингвистички, културни, историјски, антрополошки или географски контекст. Инвентивна мешавина путописа, есеја и кратких прича, текстови су пажљиво истражени и зачињени занимљивим чињеницама, али преломљени кроз субјективни поглед ауторке, као и кроз њену личну биографију као путника, преводиоца и сваштоловца. Уметнички трансформисан естетским оком Љубе Халеве, једне од најистакнутијих савремених бугарских илустратора, изглед књиге на диван и духовит начин хвата дух и расположење прича. На тај начин сама књига постаје леп, пријатан и радостан предмет - за читање и анализирање, за поседовање и поклон.

Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

Como sugiere su subtítulo, el libro Encuentracosas contiene historias sobre 44 objetos de cerca y lejos. La curiosa y variada selección, ordenada temáticamente, incluye sorprendentes hallazgos de todo el mundo: Botas de Bután, losetas de Barcelona diseñadas por Gaudí, copas de vino del País Vasco, un broche en forma de corazón de Sarajevo, alpargatas de los Pirineos, escarabajos del antiguo Egipto, un cubo de basura de Nueva York, un trozo de tela naranja de los muelles flotantes del lago Iseo, una campana de dragón eslovena, un mapa de Berlín del Este y mucho más. Al narrar las historias de estos objetos concretos, Ekaterina Petrova cuenta en realidad las historias de los lugares de los que proceden —Kustendorf y Katmandú, Liubliana y Luisiana, Belvedere y Bilbao, Selcuk y Central Park—, situándolos al mismo tiempo en un contexto lingüístico, cultural, histórico, antropológico o geográfico más amplio. Los textos, una ingeniosa mezcla entre cuaderno de viaje, ensayo y relato corto, están cuidadosamente elaborados y repletos de curiosidades, pero refractados a través de la perspectiva subjetiva de la autora, así como de su biografía personal como viajera, traductora y encuentracosas. La maquetación del libro, realizada con el ojo estético de Lyuba Haleva, una de las ilustradoras búlgaras contemporáneas más destacadas, capta de forma espléndida y humorística el espíritu y el carácter de los relatos. De esta forma, el propio libro se convierte en un objeto bello, placentero y alegre, para leer y releer; un libro que poseer y regalar.

După cum sugerează subtitlul, cartea Căutător-de-chestii conține povești despre 44 de obiecte de aproape și de departe. Selecția neobișnuită și variată, aranjată tematic, include descoperiri surprinzătoare din întreaga lume: cizme din Bhutan, dale de trotuar din Barcelona proiectate de Gaudi, pahare de vin din Țara Bascilor, o broșă în formă de inimă din Sarajevo, espadrile din Pirinei, scarabei din Egiptul antic, o cutie cu gunoi din New York, o bucată de țesătură portocalie din „cheiurile plutitoare” ale lacului Iseo, un dragon zornăitor din Slovenia, o hartă a Berlinului de Est și multe altele. Spunând poveștile acestor obiecte, Ekaterina Petrova spune, de fapt, și poveștile locurilor din care provin - Kustendorf și Kathmandu, Ljubljana și Louisiana, Belvedere și Bilbao, Selcuk și Central Park - plasându-le în același timp într-un context lingvistic, cultural, istoric, antropologic sau geografic mai larg. Amestec inventiv de jurnal de călătorie, eseu și povestire, textele sunt atent documentate și înțesate de curiozități, dar fragmentate din perspectiva subiectivă a autoarei, precum și prin biografia sa personală de călător, traducător și căutător-de-chestii. Realizată artistic prin ochiul estetic al Lyubei Haleva, una dintre cele mai remarcabile ilustratoare contemporane din Bulgaria, ilustrația cărții surprinde în mod minunat și plin de umor natura și starea de spirit ale povestirilor. În acest fel, cartea în sine devine, de asemenea, un obiect frumos, plăcut și vesel - de citit și recitit, de avut și de dăruit.

Să păstrezi tăcerea și să fii complice? Sau să te adresezi justiției și să îți fie frică de răzbunare? Mateo se întoarce în casa părintească din Madrid după ce a fost concediat de la biroul de arhitectură la care lucra în Barcelona. Din întâmplare, găsește un pistol printre lucrurile lui Juan, tatăl său, și bănuiește că acesta a avut legătură cu un atentat al ETA petrecut acum douăzeci de ani în cartier. În paralel, cititorul află povestea lui Malen, care, în anul 2000, a planificat asasinarea unui judecător în același cartier, dar a cărei înfăptuire a avut un deznodământ neașteptat. Ancheta desfășurată de Mateo pentru a afla adevărul îl conduce către descoperirea unor secrete ascunse care ar putea distruge iremediabil viața sa și a celor dragi. Bazându-se pe povestea unui atentat real petrecut acum douăzeci și cinci de ani la Madrid, Antonio Lleras abordează în primul său roman tema ispășirii, a posibilității de a-ți schimba viața și modul în care, la zeci de ani după dispariția ETA, victimele și călăii încearcă să-și reconstruiască existența după un trecut comun marcat de violență și răzbunare.

Este libro de prosa breve recoge el testimonio de un soldado sobre su experiencia en la guerra: la fe en el frente, la hermandad entre compañeros, el miedo y la esperanza, la muerte y el Amor. El autor revive sus recuerdos traumáticos, pero el texto acaba convirtiéndose en una forma de terapia no solo para él, sino también para quien lo lee. Habla de sí mismo, entrelaza realidad y sueños, pero sobre todo deja constancia de lo que significa vivir al límite. Retrata a personas capaces de un Amor inmenso sobre los que todo parece sostenerse. Aquí se le aparece el Señor de las Trincheras, comienza el Novísimo Testamento, la cultura ucraniana que cabe en una mochila se vuelve refugio, y los grandes nombres de la literatura bélica no resisten el contraste con la realidad. No tienen ni idea de nosotros, los ucranianos. De nuestra experiencia, solo podemos hablar nosotros mismos. En el frente del Este todo ha cambiado y Artur Dron lo cuenta sin rodeos, directo y honesto. Habla como solo hablan quienes han estado al límite y han vuelto.

Tiene veinticuatro años, es mitad napolitano y mitad húngaro, estudió en Bolonia, quiere ser director y todavía está encontrando su camino: este es el identikit de partida del protagonista de Seré beve, el brillante debut de Davide Di Lorenzo. Se llama Davide, tal y como el autor de la novela, y lo encontramos por primera vez en Budapest, ciudad en la cual nació y creció su madre. Ha dejado atrás Italia, los amigos, la familia y, aunque la vida en el extranjero no le libra de aventuras grotescas, su día a día es somnoliento y vagabundo. Un viaje a Berlín no cambiará las cosas, que, en cambio, empezarán a moverse solo con su admisión a una escuela de cine y su traslado a Roma. El Pigneto, las noches de baile (y los consiguientes regresos rocambolescos), el cansancio y nuevos encuentros contribuirán a despertar a Davide, empeñado en darle vueltas a un misterio: la aparición sin sentido, pero cada vez más frecuente, de un huevo roto en el rellano. Davide Di Lorenzo consigue contar con irónica fidelidad la vida cotidiana de un chico en el umbral de la edad adulta, tanto en su dimensión doméstica y melancólica como en las infinitas tardes romanas, o en las fiestas alcohólicas por toda Europa. Seré breve es una novela desenfadada y conmovedora, que conserva el ritmo desenfrenado y la frescura de los veinte años.

„Nechci moc prozrazovat, ale podle mě se to s Tomem Kellerem pokazilo už tehdy, když ho jeho dva strýcové vzali v noci do lesa a nechali ho dělat věci, které by devítiletý chlapec ještě dlouho dělat neměl.“ Tak začíná debutový román Gijse Wilbrinka Bestie. Příběh se odehrává ve východní části Nizozemska mezi motorkami, pytláky, chovy norků a kšefty, které nesnesou denní světlo. V mystickém pohraničí plném tajemství vyrůstá Tom Keller, nejmladší z potomků v okolí nechvalně známé rodiny, který dostal do vínku talent pro motokros. Když po letech najednou zmizí, vydá se ho do rodného kraje hledat jeho svéhlavá dcera a výsledkem je dramatické rodinné znovushledání.

Каква следа оставяме? На какво сме готови, за да постигнем целта си? Какво бихме пожертвали, за да сме в мир със себе си? Две двойки, чиито пътища не би трябвало да се пресекат – различно социално положение, образование, среда. Общото помежду им – мечтата за дете. Тя ги изправя един срещу друг в най-важната битка в живота им.

En la Kiev actual suena la alarma antiaérea. La universitaria Lesia se refugia en un sótano. Allí encuentra el diario de una estudiante y enfermera llamada Natalia. Empieza a leerlo. Natalia relata las dos semanas previas a la entrada del Ejército Rojo en Kiev, así como las primeras semanas de la independencia ucraniana. El relato comienza con la huida de uno de sus pacientes. El paciente es un antiguo alto funcionario zarista con un caso único de esquizofrenia. Natalia espera labrarse un nombre en la psiquiatría gracias al estudio de su caso. Para no perder el acceso al paciente, la joven debe impedir que se vuelva a fugar. Además, se ve obligada a asumir el rescate de la familia del hombre fuera de la ciudad, siendo esta la razón de la huida del enfermo. Para cumplir su promesa, Natalia se ve obligada a confiar en un nuevo conocido, Anatol, y ganarse la confianza de la hija mayor del paciente, Kasia (Casandra). Kasia es la cabeza de la familia y arrastra sus propios problemas: sufre de terribles premoniciones que luego se hacen realidad. La búsqueda de billetes para salir de la ciudad se retrasa por una serie de aparentes accidentes desafortunados. A ello se suma un levantamiento bolchevique en la ciudad, en el que se ven implicadas personas cercanas a Natalia. La joven empieza a debatirse entre sus obligaciones con el paciente y el patriotismo que la mantiene junto a los heridos y su nuevo amor, el oficial Vasyl. Finalmente, a través de sus conversaciones con la familia del paciente Natalia resuelve el rompecabezas: Anatol no es quien decía ser. En realidad, tiene viejas cuentas pendientes con la familia del paciente. No estaba ayudando a Natalia, sino asegurándose de que la familia no lograra escapar. Gracias a sus contactos con los militares ucranianos, Natalia consigue finalmente sacar a la familia en un vehículo militar. Queda a la interpretación de los lectores si ella misma logra marcharse o no. La alarma antiaérea cesa. Lesia descubre por qué tiene el diario de Natalia en el sótano donde se refugia. La novela termina con tres epílogos: uno de Anatol, otro de Vasyl y otro de una conocida de Natalia. A lo largo del libro aparecen notas estilizadas atribuidas a Kasia desde un misterioso no-tiempo.