Pete Wu is een banaan. Althans, zo noemt zijn moeder hem liefkozend: ‘geel van buiten en wit vanbinnen’. Hij is een tweede generatie Chinese Nederlander, die midden in de Nederlandse samenleving staat. Toch wordt Pete ongewild herinnerd aan zijn anders-zijn. Door mensen die hem vragen waar hij nou écht vandaan komt. Of anders wel door de gemiddelde carnavalshit, Meneer Cheung uit Ik hou van Holland, of Gordon: ‘Wat ga je zingen? Nummer 39 met rijst?’ In De bananengeneratie gaat Pete in gesprek met ‘mede bananen’ die net als hij worstelen met hun Chinese Nederlanderschap. Hij praat met hen over generatieclashes, daten, discriminatie en eenzaamheid. En over het gevecht om jezelf te mogen zijn – bevrijd van clichés.

Și dacă toți vor uita o poveste despre identitate, înstrăinare și neînțelegere, este primul roman al Selmei Skenderović, laureată a Festivalului de literatură pentru tineri „Urška” 2020. Și dacă toți vor uita este un roman al maturizării și al căutării identității, care continuă să exploreze întrebările pe care autoarea și le-a pus deja în volumul său de debut, de proză scurtă, „De ce taci, Hava?”. Povestea este o narațiune intimă, la persoana întâi, a unei studente, despre complexul de a aparține unei clase, consecințele violenței familiale, înstrăinare și probleme identitare. Cum poți trăi când ești un străin atât „aici” cât și „acasă”? Zina este fiica unor imigranți din Kosovo, care decide să urmeze studii universitare. După ce se mută dintr-un mic orășel sloven la cămin, în Ljubljana, își caută calea între lumile care o definesc. Pentru ea există două lumi: cea de aici, din Slovenia, și cea din Kosovo, așa cum există două lumi și între ea și părinți, între ea și „ai ei” (imigranți din alte părți) și sloveni, dar și altele două, în ea însăși. Să se distanțeze, să se îngrădească, să se apropie, să se contopească sau să se excludă? Dar cu cine, în fața cui sau de cine, când, până la urmă, toți suntem oameni. Zina e o observatoare severă a lumii din jur, a părinților, a ei înseși. Reflectează la cine este cu adevărat. Își dorește propriul spațiu, o lume în care să existe mai multe îmbrățișări decât violență. Cu cât va prelua mai puține tipare patriarhale în existența ei tot mai independentă, cu atât mai bine îi va fi. E complet conștientă de asta. Și de faptul că singur îți trasezi drumul în viață. Cel puțin din momentul în care te împotrivești manipulărilor și loviturilor care în anumite locuri încă mai sunt considerate ca fiind o educație adecvată. Zina, prin gândirea ei clară și prin analiza evenimentelor din viața ei și a rudelor din Kosovo, vorbește despre diferențele dintre oameni care se află la o distanță unii de alții de „numai” 700 de kilometri, sau de numai câțiva centimetri, în propria familie.

Op hoge leeftijd is Marcel met een depressie in een psychiatrisch ziekenhuis beland, waar zijn kleindochter jaren eerder ook verbleef, op de afdeling eetstoornissen. Ze komt hem dikwijls opzoeken en bespreekt haar vragen in een radiodocumentaire. In hoeverre kies je zelf wie je bent? Wat is een Verward Persoon? Hoe erfelijk is ontregeling, en wat is de oorzaak ervan? Wanneer begint herstel en belangrijker, wanneer eindigt het? Corinne Heyrman vertelt het verhaal van de grootvader, zijn kleindochter, familieleden en andere patiënten in het ziekenhuis, waarmee ze de complexiteit en de vele gezichtspunten van psychische kwetsbaarheid vol verbeeldingskracht en inlevingsvermogen ontleedt.

Invizibili este un roman despre neacceptarea celor diferiți, în care copiii își imaginează propriii părinți. O tânără care a crescut într-un orfelinat încearcă să-şi depășească traumele copilăriei. După o serie de despărțiri, o întâlnește pe Dara – o fetiță abandonată, în care se recunoaște. Se atașează de ea și decide cu orice preț să găsească o cale de a-i oferi viața pe care ea însăși nu a avut-o niciodată. Este un roman despre oamenii de la marginea societății. Diferite fire narative se împletesc pentru a spune o poveste comună: cea a invizibilității. „Un roman despre oamenii de la marginea societății..., care te ia de gât.” Georgi Gospodinov, autorul romanelor Fizica tristeții și Refugiul timpului „Puțini sunt cei care pot reda fără niciun fel de pretenție viața celor care au trecut printr-un orfelinat, mai ales în perioada de tranziție, și destinele lor ulterioare. De fapt, mai general spus, fiecare dintre noi este un copil abandonat, dar cei despre care povestește autoarea sunt cu adevărat invizibili pe harta socială. Natalia Deleva înlătură de pe chipurile lor toate clișeele cu care i-am pângărit. O carte dificilă, importantă, cu adevărat importantă.” Marin Bodakov, ziarul Cultura “The narrator in Four Minutes (Invizibili) collates excerpts from news articles, listens to her own (internal) voice, to the stories of people she meets on the way, looks into the past, confronts traumas and, pulling the reader out of their comfort zone, asks important questions about our world, about life in exile, about people who are excluded, abandoned, homeless. A beautiful, intricately woven and exciting book.” Wioletta Greg, author of Swallowing Mercury

Сизиф блуждае из ада с празна инвалидна количка и не знае какво точно търси там, освен че трябва да вземе дъщеря си, която е с множество проблеми в развитието, от дневния център. Мисия, в която тя всеки път се проваля, след което, разочарована, се връща в занемарения си апартамент на приземния етаж в странен жилищен комплекс. Когато хазяйката ѝ, сякаш от нищото, завързва разговор с нея, спомените ѝ внезапно започват да се възвръщат. „Дни като странни симптоми” е битка с унинието, експедиция до границите на майчинството, на надеждата и отчаянието, на живота и смъртта. Роман, който те уцелва като убиец от засада, жегва и сърцето, и ума, стреля безкомпромисно точно. — в-к „НРК” „Дни като странни симптоми” е многопластов роман с препратки към философията и гръцката митология. Безмилостната фрагментарна форма и невинаги лекият стил, избрани от Леонике Барвалт, свидетелстват за кураж и оригиналност. Читателят, който ще се осмели да се впусне в разказа за тази на пръв поглед затворена в себе си майка, ще бъде дълбоко трогнат от този изключителен роман. — Лаудацио на журито на Литературната награда на банка БН

Aby nikdo nezapomněl…, příběh o identitě, odcizenosti a neporozumění, je prvním románem Selmy Skenderović, vítězky Festivalu mladé literatury Urška 2020.

Тази книга с кратка проза е свидетелството на един войник за опита му от голямата война. За вярата на фронта, братството между военните, страха и надеждата, смъртта и Любовта. Авторът преработва собствените си травматични спомени, но текстът може да се превърне в психотерапия не само за него, а и за читателите. Авторът говори за себе си, преразказва реалността и сънищата, но преди всичко запечатва живота на ръба. Разказва за хората с голямата Любов, върху плещите на която всичко. Тук се появява Окопният Господ, започва Най-новият Завет, украинската култура в раницата става опора, а признатите майстори на военната литература не издържат изпитанието на реалността. Те не знаят нищо за нас, украинците. За себе си можем да говорим само ние, защото на Източния фронт всичко се промени. И Артур Дрон говори за това открито и директно. Както говорят онези, които са били на ръба. И са се върнали.