Napisan kao kriminalistički roman, Život je moj opisuje odnose između tri žene različitog društvenog porekla: Anđele Pop, galeristkinje (i sveže majke), Grete Rot, policajke u Odeljenju za ubistva, i Karle [Razije], seksualne radnice. Pateći od postporođajne depresije, Anđela opet oseća snažnu potrebu za kontrolom, potrebu koja se, naposletku, materijalizuje u vidu izložbe koju protagonistkinja osmišljava pod naslovom „Život je moj”, posvećene njenoj ćerki Elizi i sestri Rajsi. Tu se pojavljuje Karla, koju Anđela slučajno upoznaje tokom jednog izlaska u grad, kao i bivši kolega sa fakulteta, novinar Lazar Mitrea. Međutim, Karla je kratkotrajno i ljubavnica Grete, policajke koja je zadužena za istragu sumnjive smrti Anđele Pop. Različite narativne niti prepliću se oko sledeće dileme: da li je smrt Anđele Pop ubistvo ili samoubistvo? Ako je reč o zločinu, ko je krivac? Ima li više saučesnika? Osumnjičeni u ovom slučaju postaju svi koji su bili bliski „žrtvi”. Sumnja i napetost, kako narativna tako i ona među likovima, održavaju se do samog kraja, kada saznajemo da je Anđela Pop iskoristila sve odnose kako bi do kraja sprovela svoj plan: izložbu kao manifest. Želja za samoubistvom i znaci psihičkog klonuća lika rasuti su kroz čitav roman, ali oni ne vode direktno ka zaključku da je to bila Anđelina odluka, te se dilema ubistvo ili samoubistvo zadržava do samog kraja knjige. Život je moj rastavlja stereotipe i predrasude vezane za porodicu, rod, seksualnost i psihičke poremećaje. Roman se, stoga, završava manifestom koji poziva na promišljanje, prihvatanje, razumevanje i empatiju.

«Невидимі» –– роман про неприйняття інакшості, у якому діти вигадують своїх батьків. Молода жінка, яка виросла в Дитбудинку, намагається подолати травми дитинства. Після низки розлук вона зустрічає Дару –– покинуту дитину, в якій упізнає маленьку себе. Прив’язується до неї й вирішує, що будь-якою ціною знайде спосіб подарувати їй життя, якого вона сама ніколи не мала. Це роман про людей із периферії суспільства. Різні сюжетні лінії переплітаються, щоб розповісти одну спільну історію: про невидимість.

Grondwerk [Groundwork] (2025) explores climate change, collective action and attempts to make the world habitable in poetic and sensory language. In the novel, a naked mole-rat is sent on a mission from her colony in the Horn of Africa to a square in Brussels. Waiting for a briefing that fails to arrive, she observes the curious ways of the homo sapiens and starts digging tunnels in Brussels’ underbelly. As sinkholes grow all over the city – fragmenting the infrastructure of the political heart of Europe – a meeting and growing friendship with a climate activist produces an unexpected twist. Grondwerk was shortlisted for the Boekenbon Literatuurprijs and very positively reviewed in the Belgian and Dutch press.

There are few places across Europe which have had the tumultuous story of Moldova in the 20th and 21st centuries. My greatgrandmother, for instance, spent most of her life in the same village while living in four different countries: she was born in the Russian Empire, went to school in Romania, resisted collectivisation and eventually gave in during the Soviet era, and got retired in the independent Republic of Moldova. I share her story in this book, as well as stories of other people with different backgrounds I interviewed, in an effort to create a polyphonic view of Moldova’s recent history. Chronologically, the book starts with the 1903 infamous Chisinau pogrom and it ends with the 2022 refugee crisis caused by the full-scale invasion of Ukraine. Geographically, the stories are rooted in Moldova but they cover the whole world thanks to the processes of migration that characterised all of the communities described in this book — Jewish, Roma, Armenian, Moldovan, Ukrainian, Russian etc. — at different points during history.

Grondwerk [Scavi] (2025) esplora il cambiamento climatico e l’azione collettiva, tentando di rendere il mondo abitabile attraverso un linguaggio poetico e sensoriale. Nel romanzo, una talpa senza pelo viene inviata in missione dalla sua colonia nel Corno d’Africa in una piazza di Bruxelles. In attesa di istruzioni che tardano ad arrivare, la talpa osserva gli strani comportamenti degli Homo sapiens e inizia a scavare gallerie nelle viscere della città. Mentre Bruxelles si apre in voragini che frammentano l’infrastruttura del cuore politico dell’Europa, l’incontro e la crescente amicizia con un attivista per il clima conducono a una svolta inaspettata. Grondwerk è stato candidato al premio letterario Boekenbon ed è stato accolto positivamente dalla stampa belga e olandese.

Kievul de astăzi, alarma aeriană. Studenta Lesia se ascunde în subsol. Acolo dă peste jurnalul studentei și asistentei Natalia. Începe să-l citească. Natalia descrie cele două săptămâni dinaintea intrării Armatei Roșii în Kiev, primele săptămâni de independență ucraineană. Începe cu fuga pacientului ei. Pacientul e un fost înalt funcționar imperial, cu un caz unic de schizofrenie. Datorită cercetării cazului lui, Natalia speră să își facă un renume în psihiatrie. Pentru a avea acces la pacient, fata trebuie să prevină următoarele lui evadări. Reușește să ia pe umerii ei responsabilitatea salvării familiei lui din oraș, întrucât acesta era motivul evadării lui. Pentru a-și duce la îndeplinire promisiunea, Natalia e nevoită să se bazeze pe o cunoștință recentă, Anatol, și să câștige încrederea fiicei celei mari a pacientului, a Kasiei (Kassandra). Kasia e capul familiei și are propriile ei probleme, are niște vedenii groaznice, care se adeveresc. Încercările Nataliei de a găsi bilete de plecare sunt încetinite de un șir de întâmplări aparent obișnuite, dar nefericite. Acestora li se adaugă revolta bolșevicilor din oraș, căreia i se alătură apropiații ei. Fata începe să se împartă între obligațiile față de pacient și patriotism, care o ține alături de răniți și de noua ei iubire, ofițerul Vasyl. În final, în urma discuțiilor purtate cu familia rănitului, Natalia formează puzzle-ul și înțelege că Anatol nu e așa cum a lăsat impresia. În realitate, el are niște socoteli mai vechi cu familia pacientului. El nu o ajuta pe Natalia, ci se asigura că familia nu va reuși să fugă. Datorită legăturilor cu soldații ucraineni, fata reușește să scoată familia din oraș cu un automobil militar. Dacă pleacă și Natalia, e o chestiune lăsată la latitudinea cititorilor. Încetarea alarmei aeriene. Lesia află cărui fapt se datorează prezența jurnalului Nataliei în subsolul ei. Trei epiloguri: de la Anatol, Vasyl și o cunoscută de-a Nataliei. Pe parcursul cărții sunt și note stilizate din partea Kasiei dintr-o atemporalitate mistică. O poveste despre primul război ucrainean pentru independență în secolul XX, scrisă din perspectivă feminină și feministă, de către o autoare în vârstă de 20 de ani. În carte apar diverși locuitori ai Kievului de atunci, de la străini celebri, precum Jaroslav Hašek și Tomáš Garrigue Masaryk, până la evrei și polonezi kieveni activi.

„Dispariția unuia din noi nu ajunge la știri, pentru că noi nu reprezentăm o știre. Restul lumii nu se gândește la tine – nici atunci când trag pe nas cocaina de la tine, nici când poartă hainele pe care tu le-ai făcut, nici când te alungă din țara lor.” Asta este povestea lui Alex, un imigrant din Mexic, un băiat retras, stagiar într-o universitate din Țările de Jos, care încearcă să salveze ce mai poate fi salvat. Pentru a trăi, trebuie să vorbească, pentru a supraviețui, nu. Păstrează tăcerea este un roman captivant despre granițe închise și curaj fără granițe, despre puterea limbajului și distincția vagă dintre făptași și victime. Toate personajele din acest roman sunt fictive. Faptele nu sunt. Cartea se bazează pe ani de cercetare și povești ale unor oameni care au fugit sau au fost deportați, oameni care lucrează în domeniul dreptului la azil, profesori din diverse universități (din Mexic), psihologi specializați în traumă, activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, persoane care trăiesc în clandestinitate și făptași și victime ale violenței din carteluri și bande. Povestea pune în lumină impactul autorităților (internaționale) asupra indivizilor, precum și asupra violenței asociate drogurilor și asupra violenței sexuale. De asemenea, această poveste cutremurătoare expune relația complexă dintre „țările drogurilor”, precum Mexic, și Europa: un continent care își închide din ce în ce mai des granițele pentru solicitanții de azil și care este, în același timp, un mare traficant și consumator de cocaină. „Un roman magistral. M-a făcut să plâng. Pătrunzător, plin de dragoste și dureros. Sper ca toți oamenii din Țările de Jos să citească cartea asta.” – Nikki Dekker (scriitoare, participantă CELA #2) „Un roman impresionant, fenomenal. Marjolein Visser a scris o carte tulburătoare despre unul dintre cele mai violente sisteme din lume.” – Lex Bohlmeijer, De Correspondent