Această poveste este o pânză de păianjen țesută din fire rupte: dacă reușești să prinzi unul, toate celelalte îți scapă imediat printre degete. Este povestea unei serii tulburătoare de morți din industria pornografiei, petrecute între Roma, Milano și Torino, dar și a anchetei conduse de inspectoarea-șefă Vittoria De Feo. Este, totodată, povestea felului în care doi tineri de aproximativ douăzeci de ani, Bet și Teo, ajung pe aceeași pistă în căutarea unui subiect-bombă care să le relanseze blogul, precum și a încercării unui jurnalist de scandal de a da lovitura vieții sale. În jurul investigațiilor complicate conduse de aceștia gravitează un cor suprarealist de personaje grotești: chirurgi care se îmbogățesc vânzând jucării sexuale modelate după anatomia vedetelor porno decedate, avocați diabolici care își țin stagiarii în lesă, criminaliști care încearcă să se afirme ca youtuberi, foști actori din programe pentru copii căzuți în dizgrație, psihiatri care se costumează în avocado în timpul ședințelor, influenceri logoreici dependenți de cocaină, manageri lipsiți de scrupule ai actrițelor porno. Întreaga poveste este însoțită și presărată cu droguri sintetice și contracte de supunere, mâini amputate și tarte cu lămâie, iepuri domestici și emisiuni de prost gust, depozite Ikea și platouri de filmare pentru producții porno. Dincolo de ancheta propriu-zisă se desfășoară o „pornografie a existenței” pentru care, deja, nimic nu mai este obscen.

Ćrtice so roman o Miji in njeni družini, ki se ji je po osamosvojitvi Slovenije zgodil t. i. izbris. Izbris prebivalcev je bil eden najtemnejših trenutkov v sodobni slovenski zgodovini: leta 1992 je bilo več kot 25.000 ljudi – večinoma nekdanjih državljanov drugih jugoslovanskih republik – nezakonito izbrisanih iz registra stalnih prebivalcev. Čez noč so izgubili pravni status, osebne dokumente in temeljne človekove pravice, s čimer so postali nevidni v lastni državi. Roman razpira tišino okoli te travme – o njej ne govori ne družina ne družba. Mijina zgodba ponuja intimen vpogled v drugo, manj slovesno plat slovenske osamosvojitve in razpada Jugoslavije. S prefinjenim humorjem in tankočutnim pripovednim glasom avtorica razkriva, kako se družbene in politične spremembe zrcalijo v vsakdanjem življenju posameznika. Slovenska literatura s tem romanom prvič dobi obravnavo izbrisa skozi perspektivo otroka – deklice, ki sprva ne razume pomena državljanstva, mej in identitete, a skozi odraščanje vse bolj dojema, zakaj je pomembno, da imaš “dovolj črtic” na zadnji črki svojega priimka.

Sara tocmai a împlinit nouăsprezece ani și, din cauza unei traume reprimate din trecut, simte o teamă tot mai mare că va muri în acest an. Din acest motiv, ceea ce ar trebui să fie cea mai lipsită de griji vară din viața ei, între liceu și facultate, o petrece sub umbra anxietății. Iese cu prietenii prin cluburi alternative, încearcă să se împace cu fostul ei iubit, Viktor, bea mult și își dorește să fie remarcată de toți, deși, în esență, este retrasă. Totul se schimbă după ce, într-o încăpere întunecată a unui club, Sara are prima viziune, în care trauma din trecut prinde din nou viață - se reîntâlnește cu Lara, verișoara ei de nouăsprezece ani. Sara se trezește în dimineața următoare cu o senzație de furnicături în mână, care se extinde, iar ea descoperă că suferă de o boală nenumită, cu care va putea trăi normal, dar care o va însoți pentru totdeauna. Primind primul indiciu că teama ei de moarte este justificată, Sara începe, cuprinsă de panică, să analizeze obsesiv acest concept, propriul corp ca pe ceva fragil și trecător, iar prin aceste gânduri se maturizează brusc. Începe cursurile pregătitoare pentru pictură, unde îi cunoaște pe Tisa și Balša, doi tineri excentrici, amândoi marcați de întâlniri cu moartea și de traume îngropate. În Tisa, Sara găsește un model, iar de Balša se îndrăgostește. Prin relația cu ei, Sara se confruntă cu prezentul, viitorul și trecutul ei — cu tragedia familială care i-a marcat întreaga copilărie: moartea verișoarei sale, Lara. „Vulnerabil și puternic, jucăuș și neliniștitor. Romanul excepțional al Nađei Petrović începe ca o dramă adolescentină de maturizare, dar se transformă rapid într-o confesiune intimă captivantă, aerată și poetică, în același timp emoționantă și dureroasă. Este o poveste despre fragilitatea profundă și esențială, despre frica de moarte, dar și despre frica de viață.” - Srđan Golubović „Narațiunea Sarei, digresivă, adesea colorată de un umor ușor, autoironic, nu este vocea literară stereotipă a unui adolescent. Digresiunile ei se coagulează adesea în imagini lingvistice surprinzătoare, care capătă și un echivalent “exterior”: neoptând pentru o proză strict realistă, autoarea introduce în roman motive fantastice importante și întregi scene onirice, integrându-le armonios și foarte funcțional în narațiune și folosindu-le ca elemente structurale semnificative ale întregului.” - Comunicatul juriului format din prof. dr. Jelena Panić Maraš, prof. dr. Predrag Petrović și dr. Tijana Tropin, la acordarea premiului „Grozdana Olujić” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2023

Opowieść o młodej kobiecie, która wędruje przez surrealistyczną Warszawę w podartej sukni ślubnej. Jest umazana złotą farbą, zamiast torebki trzyma butelkę wina, a w gorsecie chowa skradziony przedmiot. Powrót do domu utrudniają jej apokaliptyczny upał i chmura czarnego dymu, która zmierza nad miasto. Osoby, które spotyka po drodze, zaskakują nawet bardziej niż pogoda w stolicy. Ambroży chce stworzyć arcydzieło, choć brakuje mu talentu. Ramona zajmuje się dłońmi klientek kompleksowo: robi manicure i wróży z ręki. Stefan zapewnia, że jest albinosem – a przynajmniej jedna z części jego ciała jest. Rozmowy z nimi stanowią pretekst, by opowiedzieć o sobie i swoich doświadczeniach. A może raczej: o osobie, w którą się teraz wciela, bo prawdziwe imię bohaterki do końca pozostaje tajemnicą. Znamy jedynie jej pseudonim – to jako cam girl Violet Love występuje przed mężczyznami, którzy płacą jej za spełnianie ich fantazji, nie tylko seksualnych. “Jestem zaskoczona tym debiutem: Żarów napisała książkę skomplikowaną, zagmatwaną i bardzo zmysłową, w której każde zdanie jest przemyślane i potrzebne. Rozsypaną przez autorkę w „Zaklinaniu węży…” układankę można złożyć z powrotem w niezbyt przyjemny obrazek - być może, w duchu Davida Lyncha, nie wszystkie elementy wskoczą gładko na miejsce, być może zostanie nam w dłoni portret ubranego na czarno człowieka z podmiejskiego przystanku albo kawałek potłuczonego lusterka. Ale przez labirynt tej opowieści biegnie nić, pomagająca odnaleźć sens. Trzeba podążać za kategorią spojrzenia i władzy. Kto jest silniejszy? Osoba, która patrzy, czy ta, która dla spojrzenia performuje?” Olga Wróbel

Pete Wu is een banaan. Althans, zo noemt zijn moeder hem liefkozend: ‘geel van buiten en wit vanbinnen’. Hij is een tweede generatie Chinese Nederlander, die midden in de Nederlandse samenleving staat. Toch wordt Pete ongewild herinnerd aan zijn anders-zijn. Door mensen die hem vragen waar hij nou écht vandaan komt. Of anders wel door de gemiddelde carnavalshit, Meneer Cheung uit Ik hou van Holland, of Gordon: ‘Wat ga je zingen? Nummer 39 met rijst?’ In De bananengeneratie gaat Pete in gesprek met ‘mede bananen’ die net als hij worstelen met hun Chinese Nederlanderschap. Hij praat met hen over generatieclashes, daten, discriminatie en eenzaamheid. En over het gevecht om jezelf te mogen zijn – bevrijd van clichés.